„Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi?” (Romani 10:15)
Apostolul Pavel ne-a obișnuit cu stilul său logic și exact. Întrebarea de mai sus este ultima din secvența unei demonstrații implacabile.
În context, el vorbește despre importanța unei acțiuni care are etapele sale succesive, legate strâns una de cealaltă. Pavel pornește de la efectul urmărit, și anume ca omul să ajungă să-L cheme pe Dumnezeu în ajutor pentru a obține mântuirea.
Promisiunea din cartea profetului Ioel este clară: „Oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” (Aceeași promisiune o invocase și Petru la Cincizecime.)
Foarte bine, ar spune Pavel în Epistola către Romani, dar asta nu se poate întâmpla așa, din senin.
Ca să cheme Numele Domnului, omul trebuie să creadă, nu-i așa? N-o să te rogi la Dumnezeu dacă nu crezi că există. Logic, nu? (Bine, noi mai cunoaștem și oameni fără logică, dar asta e altă poveste.)
Iar ca să creadă, omul trebuie să audă un mesaj, să-l înțeleagă și să-l accepte. Nimeni nu s-a trezit așa, într-o dimineață, strigând: „Gata, acuma cred!”
Și ca să audă mesajul, omul trebuie să ajungă în raza de acțiune a unui mesager, sau propovăduitor cum îl numește textul aici. Mai exact, unul care știe ce spune, cum a fost, de exemplu, Filip pentru famenul etiopian (vezi Faptele Apostolilor, cap.8).
Până aici este limpede, putem fi de acord cu Pavel. Să zicem că avem și propovăduitorul, adică tipul care încearcă să ne explice cum stau lucrurile.
Dar uite că acum începe partea interesantă! Pavel, care până în acest moment părea că nu are vreo problemă cu creștinul secolului 21, ne taxează brusc:
„Și cum vor propovădui, dacă nu sunt trimiși?”
Oops, ne-a tras preșul! Așa, dintr-o dată!
Dragă frate Pavel, asta ce-a vrut să fie? De ce complici tu lucrurile tocmai acum, când păreau rezolvate? Nu ești mulțumit că avem niște oameni dispuși să facă jobul? Au tupeu, au papagal, au umor, au vrăjeală în ei, aruncă și lacrimogene. Lumea cască gura la ei, le dă like și share. Ce nu-ți place ție, care-i problema ta?
Aici trebuie să spun că Pavel a ținut-o pe-a lui și nu a cedat nici un pas. Nu zic să mă crezi pe mine, citește-l pe el și vei vedea cu câtă vehemență își menține poziția.
Sunt destul de sigur că, dacă vei citi ce spune Pavel despre acest subiect, vei începe să gândești și tu la fel. Și nu doar Pavel, ci toată Biblia, profeți, apostoli, susțin același lucru, la unison:
„Ca să propovăduiască, un om trebuie să fie TRIMIS!”
Păi… l-a trimis biserica lui, gustul de aventură, dorul de ducă… ce mai contează asta acum?
Contează! Pentru că într-o astfel de misiune omul trebuie trimis de Dumnezeu. Niște oameni îți pot da încuviințarea, un statut, niște recomandări, alte documente, etc.
Dar… în confruntarea cu împărăția întunericului, toate acestea sunt zero.
Propovăduitorul are nevoie de ceva mai mult!
După înviere, Isus le-a poruncit apostolilor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo, ca să primească Duhul Sfânt. „Veți primi o putere… și-Mi veți fi martori.”
Concluzia Predicii de pe Munte este că oamenii care-l ascultau pe Isus erau uimiți pentru că El, spre deosebire de cărturarii lor, îi învăța „ca unul care avea putere.” (Matei 7:29)
Revenind la Pavel, el avea mulți „rivali”, oameni care încercau să-i copieze lucrarea. Ei nu erau însă o concurență pentru Pavel decât în mintea oilor mai dezorientate. Apostolul nu i-a recunoscut niciodată ca element de comparație pentru el, și o spune repetat: „Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.”
Termenul δύναμις (dunamis), folosit de 120 de ori în Noul Testament, înseamnă putere supranaturală, miraculoasă, neobișnuită.
Aceasta a arătat-o Moise în fața lui Faraon și a egiptenilor.
Isus a avut-o mereu în fața demonilor, a bolilor, a naturii și a morții.
Apostolii au manifestat-o și ei în prezența fariseilor ostili.
Și astăzi, ca întotdeauna, sau poate mai mult ca oricând, vestirea Evangheliei trebuie însoțită de putere!
Te rog, scrie mai jos, în comentarii, ce crezi că îi (mai) trebuie unui propovăduitor – predicator, evanghelist, mesager, cum vrei să-l numești.
