Cumva s-a strecurat ideea că 14 februarie e despre dragoste și nu ar fi rău să fie așa. În realitate 14 februarie și dragostea nu prea se intersectează sau mai bine zis e un fel de zi a sărbătoririi egoismului, decât a sărbătoririi dragostei. Ori egoismul e „pe partea ailaltă cu dragostea”.
O simulare simplă: 14 februarie ne duce cu gândul la: roșu, flori, inimioare, săgeți, Cupidon, chiloței și danteluțe, cadouri, căsătorii de o zi, sex, pasiune, purpuriu, tinerețe (copilărie chiar). Par faine dar infantile luate împreună, dacă ar fi însă să adăugăm un detaliu important aici se strică toată scena. Aceste lucruri sunt valabile doar dacă ești cu mine și dacă mi te dai că de altfel te urăsc din toată inima. Deci, dacă fata nu mai e cu băiatul sau băiatul cu fata rozul se face în negru, florile în buruieni verbale, inimioarele în alte părți mai dorsale, săgețile rămân săgeți, Cupidon devine un drăcușor (sau mă rog, doar se dezbracă) chiloțeii devin penibili, cadourile se fac pietre (verbale) căsătoriile de o zi se rup și nu mai ține nici câteva minute, sexul și pasiunea devin sex cu oricine altcineva de răzbunare.
Așadar dragostea mult invocată a lui 14 februarie e de fapt un egoism de primă mână combinat cu pasiune. O astfel de iubire poate genera ură de moarte instant. Citeam zilele trecute un titlu interesant: „Autorul celui mai vândut best-seller „Cum mi-am salvat căsnicia”, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru că și-a ucis soția.
Nu zic că nu ar fi bine să se celebreze dragostea, dar să nu o confundăm cu altceva și mai ales să nu o confundăm cu opusul ei. Dacă „dragostea” nu trece testul despărțirii atunci nu e dragoste. Dacă iubim doar pe cel sau cea care ne oferă avantaje prin prezența lor, atunci e pur egoism. Te iubesc pentru că: ești frumoasă, ești sexy, te culci cu mine, îmi gătești, mă îngrijești, mă păzești, aduci bani acasă, îmi faci cadouri, mă dai cu mașina, mă simt bine lângă tine când mă văd alții etc. O astfel de iubire nu e iubire ci interes.
E normal să te apuce năbădăii când ea ți se oferă într-o ținută provocatoare, chiar dacă nu ai sentimente îți apar dintr-o dată de zici că o iubești de la întemeierea lumii. E normal să îl „iubești” dacă te alintă, îți face cadouri… scumpe și mai arată și bine sau chiar dacă nu ai sentimente, acestea se vor produce ca floricelele de porumb la microunde. Asta e pasiune nu dragoste, e egoism, nu iubire. E copilărie nu „treabă de oameni mari”.
Nu zic că e rău să serbezi dragostea, dar dacă doar de 14 februarie prinzi prilejul să o pomenești e bai. Și încă un amănunt, nu confunda ziua de 1 iunie cu 14 februarie, ziua copilului e în vară. Cu tot respectul pentru copilași, nu serbați 14 februarie la 11-12 ani că nu are sens. Vedeți, e 14, deci trebuie să ai măcar 14 ani nu e logic?
Iar copilașii…. Nu-i așa că sunt adorabili? Cu inimioare, pupici, roz etc. Unii ar spune că e cea mai haioasă formă de iubire și mai pură. Nu-i mai murdăriți dragii mei cu o asemenea dragoste. Știu, vă sunt dragi că sunt ai voștri dar dragostea invocată de 14 februarie e treabă de oameni mari și nu e tocmai curată. Nu-i pângăriți.
Un cuplu de anul trecut de la consiliere, de fapt nu mai era cuplu, s-au despărțit din cauză că „nesimțitu” nu a marcat în nici un fel ziua îndrăgostiților, nici nu a dat pe la ea. Ea, din dragoste din aia cu vâlvătăi ce avea i-a trimis seara mesaj nici să nu mai îndrăznească să o viziteze sau să o sune. Fata, „îndrăgostită” l-a așteptat cam toată ziua într-o costumație… de sezon, să îi arate dragostea iar el… pauză. Așa că, din prea multă dragoste i-a dat o pereche de papuci. Dragoste sau portretul dragostei de 14 februarie sau de 14 ani dacă vreți.
Totuși sunt oameni care au dreptul să serbeze dragostea dacă vor și pe 14 februarie. Iată condițiile:
- Să iubească. Nu o zi, nu o noapte, nu pentru sex, nu pentru bani ci să iubească real.
- Să fi serbat dragostea măcar de 12 ori în ultimul an.
- Să fie căsătoriți.
Poate vi se pare că sunt cam de modă veche dar aceștia sunt oamenii care au cele mai multe șanse să știe ce e aia dragoste. Clar vin mulți și zic că nu e musai să fii căsătorit pentru a ști ce e dragostea. Nu fac eu lege, dar oamenii care își lasă loc de fugă din relație, dau de înțeles că nu au iubire în orice condiții. Pe de cealaltă parte există și mulți căsătoriți care au făcut-o nu din dragoste ci din ritual, obicei, presiuni, religie etc. Totuși îmi mențin părerea că cei căsătoriți declară prin asta că nu iau în calcul altă relație.
Așadar, dragostea serbată pe 14 e mai mult un fel de boală, de infantilism și în cel mai bun caz e serbarea pasiunii. Celebrăm avantajul pe care îl reprezintă pentru noi „persoana iubită” și în puține, dar foarte puține cazuri celebrăm dragostea.
Provoc pe cei tineri să trateze cu respect cuvântul dragoste, iar pe cei ce iubesc cu adevărat să dea o lecție de viață , pentru a servi ca modele pentru cei ce nu știu a iubi sau iubesc bolnăvicios. Dragostea e curată, plină de bunătate, jertfitoare. Dragostea adevărată iartă, acoperă, dă fără să calculeze dacă primește. Dragostea adevărată nu are interese, face din om nu un recipient în care să toarne partenerul dragoste, ci devine un instrument prin care dragostea se manifestă. Nici un om nu poate iubi pe alții dacă nu se iubește pe sine, nici un om nu poate înțelege ce e dragostea dacă nu e vindecat de egoism și îndrăznesc să spun că nu putem găsi sensul real al cuvântului dragoste fără să cunoaștem modelul suprem de dragoste și anume Dragostea lui Dumnezeu.
Să fiți iubiți… pe bune!
