E tare periculos să cobori din barcă, dar e infinit mai periculos să rămâi. În cele din urmă vei muri de sedentarism și plictiseală. Oricum e mai bine o clipă să fii pitbull decât o viață întreagă pechinez stând și ascultând poveștile doamnelor bătrâne. Ne-ar plăcea o viață cu sens și plină, dar fără zdruncinături, julituri și lipsuri. Așa ceva nu există. Victorii la preț de chilipir, un vis mizerabil ce scoate pe bandă ratați.
Eșecul este prețul obligatoriu al creșterii. Frica le-a fost comună și celor din barcă și lui Petru, dar nu e totuna unde se bat genunchii deolaltă, în barcă sau pe val. Teama nu va dispărea niciodată atâta timp cât continui să crești, pentru că teama și creșterea merg mână în mână.
Decizia de a crește implică alegerea între risc și confort. Dacă alegi să rămâi în barcă, o să o auzi tot mai îndepărtată vocea care te cheamă – până n-o vei mai auzi defel. Până o să devină totul o nălucire…
Eșecul nu-i un eveniment, ci e interpretarea pe care o dăm acelui eveniment.
Eșecul celor din barcă a trecut neobservat. Dacă pe cel ce-a umblat măreț pe apă Hristos l-a făcut ,,puțin credincios”, oare cum ar putea fi catalogați cei ce s-au rezemat vârtos de vâsle?
Chiar dacă a eșuat, Petru a cunoscut gloria umblării pe apă. Cel mai grav eșec al vieții nu este să te scufunzi în valuri, și el nu a mușamalizat eșecul. Nu a zis: ,,După ce-am umblat pe apă m-am încălzit și-am hotărât să înot puțin”. Știa că e vinovat pentru că atâta timp cât a privit la Hristos, a bătut pas de defilare pe apă, dar când a privit la val a devenit deodată greu ca Nautilus.
După câteva eșecuri de a cuceri Everestul, plin de ciudă, Sir Edmund Hillary a arătat pumnul muntelui și i-a spus: ,,Te voi cuceri până la urmă, pentru că tu nu crești mai mult decât atât, în schimb eu cresc întruna”.
Când de frică încep să ți se umezească palmele și să ți se usuce gura, n-ai decât să ți le lingi și rezolvi amândouă neajunsurile.
Învață să aștepți…
Isus putea potoli valurile înainte de a păși Petru pe apă, dar nu a făcut-o. Există o vreme a izbăvirii. E ceasul lui Dumnezeu care nu ticăie sincron cu al nostru.
Doamne scapă-mă! Implică umilință, dar și încredere. Așa a devenit întâi mergătorul pe apă…
Dar pentru atâta lucru nu te califici să devii papă…
(Fragment din cartea ,,Cred, ajută necredinței mele” – carte în curs de apariție)
