Genesa 35:18″ – Ea i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său i-a pus numele Beniamin (Fiul dreptei)"
Fiecare lucru are o parte întunecată şi una strălucitoare. Rahela a fost copleşită de durerea naşterii, care a adus-o în pragul morţii; Iacov, deşi plângea moartea soţiei sale, a văzut că naşterea copilului era o binecuvântare.
Ar fi bine pentru noi ca, în timp ce carnea jeleşte încercările, să triumfăm în credinţă prin statornicie divină. Leul lui Samson s-a transformat în miere, şi la fel se va întâmpla şi cu necazurile noastre dacă le privim cum se cuvine. Marea furtunoasă hrăneşte o mulţime de peşti; pădurea sălbatică ascunde frumuseţea multor flori; vântul vijelios duce departe mirosurile pestilenţiale şi îngheţul amarnic afânează solul. Norii întunecaţi picură stropi de lumină, şi pământul negru dă viaţă florilor viu colorate. In fiecare mină a răului se află un filon al binelui.
Inimile triste au o neobişnuită abilitate de a descoperi cele mai neplăcute faţete ale unei încercări. Dacă ar fi o singură groapă în toată lumea, ei şi-ar frânge gâtul în ea; dacă ar fi un singur leu în deşert, ei i-ar auzi răgetul. Cu totii avem tendinţa să acţionăm în felul acesta.
Suntem gata uneori să strigăm ca Iacov: „Toate acestea pe mine mă lovesc!” (Genesa 42:36). Cel credincios îi încredinţează Domnului toate grijile lui şi apoi aşteaptă cele mai bune rezultate în urma celor mai rele calamităţi. Ca şi oamenii lui Ghedeon, cei credincioşi nu se uită la ulciorul spart, ci se bucură că lumina străluceşte mai tare fără el. Din scoicile aspre ale greutăţilor, credinţa extrage perlele onoarei; din adâncimile oceanului nefericirii, ea ridică barierele de coral ale experienţei. Când se retrage valul bunăstării, credinţa găseşte comori ascunse în nisip; când apune soarele desfătărilor, credinţa îşi întoarce telescopul spre stelele făgăduinţelor cereşti. Când însăşi moartea îşi face apariţia, credinţa arată spre lumina învierii de dincolo de mormânt, şi îl transformă pe muribundul Ben-Oni în veşnic viul Beniamin.
