Domnul Isus şi Israel.
Şi acesta este un subiect extrem de controversat. Nu voi aminti care sunt teoriile susţinute, ci – aşa cum am procedat şi până acum – mă voi limita să arăt ce spun textele biblice şi le vom analiza doar pe acestea.
Pentru început, trebuie să arăt că Isus iubea poporul în care S-a născut şi Şi-a început lucrarea vorbind cu exclusivitate lui Israel şi în prima trimitere în misiune a apostolilor Săi le-a dat ordinul expres: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor, ci să mergeţi mai de grabă la oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10:5-6).
Dar Domnul Isus a văzut că iudeii au pornit pe calea războiului şi El înţelegea clar că pe calea aceasta se duc la dezastru.
Mai mult, chiar de la începutul misiunii Lui, când Şi-a ţinut discursul în Nazaret, Domnul Isus a văzut că iudeii nu vor accepta o misiune către celelalte naţiuni: ei au vrut să-L omoare când Isus a făcut aluzie la o asemenea posibilitate.
Concluzia lui Isus desre Israel este exprimată în aceste cuvinte:
„Cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice: „Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi şi şi-au închis ochii…” (Matei 13:14-15. Sublinierea prin italice ne aparţine, I.Ţ.).
Planul Domnului Isus era să ducă vestea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu la toate naţiunile pământului, dar iată că cei prin care Dumnezeu a ales să facă acest lucru ( când i-a zis lui Avraam: „şi toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate în tine”, Geneza 12:3), refuzau categoric să audă de aşa ceva!
Ce era de făcut? Luca ne relatează că nu multă vreme după ce iudeii L-au respins la Nazaret, „Isus S-a dus în munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu” (Luca 6:12). Este singura dată când citim că Isus a petrecut o noapte întreagă în rugăciune. Este clar că Se confrunta cu o problemă extraordinar de mare! Care era problema? O deducem din faptul care urmează după această noapte: „Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli” (v.13).
„Doisprezece” au fost fiii lui Iacov, şi din ei s-a născut poporul Israel. Când Domnul Isus alegea „doisprezece,” la care le dă o denumire specială, înseamnă că El voia să facă un nou început. Despre ce-i vorba?
Să ne gândim că una dintre cele mai mari lucrări pe care trebuia să le facă El, era să încheie noul legământ, şi acest legământ trebuia făcut „cu Israel”! Dar Israelul acelor zile refuza categoric să se încadreze în planul lui Dumnezeu. Luca ne spune direct că „fariseii şi cărturarii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei” (Luca 7:30). Prin „cărturari şi farisei”, prin extensie, putem înţelege tot Israelul.
Ceea ce a decis Domnul Isus în acea noapte întreagă în rugăciune a fost să aleagă doisprezece bărbaţi prin care să constituie un nou Israel şi noi ştim că în seara dinainte de arestare, cu aceşti doisprezece a încheiat El noul legământ!
Lucrul acesta ne este confirmat prin ce le spune Domnul Isus iudeilor cu o zi sau două înainte de actul încheierii noului legământ: „De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu este luată de la voi şi va fi dată unei naţiuni care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21:41).
Cu alte cuvinte, Domnul Isus „suspendă” pe Israel din funcţia lui de purtător al Împărăţiei lui Dumnezeu către celelalte naţiuni. Este ca şi când Domnul Isus le-ar fi spus: „Eu nu Mă abat de la a împlini planul cu care M-a trimis Tatăl Meu. Eu voi constitui un popor prin care voi duce acest plan la îndeplinire, iar pe voi vă las să asistaţi de pe margine la împlinirea acestui mare plan divin.”
Apostolul Pavel a înţeles exact ce a făcut Domnul Isus. Mai întâi, el întreabă „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte…” (Rom.11:1-2). Dar ce s-a întâmplat? Iată răspunsul dat de apostol:
„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singur înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al naţiunilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit” (Rom.11:25-26). Cu ceva mai înainte, Pavel a făcut remarca aceasta:„Căci dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou decât viaţă din morţi?! (Rom.11:15).
Observaţi cât de clar dezvoltă apostolul Pavel ceea ce a spus Domnul Isus despre împietrirea lui Israel şi ce a făcut Domnul Isus când l-a lăsat de o parte pe Israel şi Şi-a continuat misiunea de extindere a Împărăţiei lui Dumnezeu la toate naţiunile cu un alt popor, pe care Şi l-a format El! Dar să reţinem şi lucrul acesta fundamental: Va veni o zi în această istorie când, după venirea în Împărăţie a tuturor naţiunilor, se vor trezi şi evreii şi vor veni şi ei în această Împărăţie. Şi ce mare binecuvântare va fi peste toată omenirea când şi evreii vor face parte din Împărăţia lui Dumnezeu care a cuprins toată omenirea!
