Zilele trecute au fost o provocare extraordinara. Am lucrat la un proiect la care doar visam si l-am vazut implinindu-se sub ochii mei. Asa a pus Dumnezeu toti oamenii si toate lucrurile cap la cap, ca inca ma mai mir, si deja a trecut entuziasmul ala de moment. Am provocat la schimbare, si, cu toata impotrivirea unora, ma bucur din inima pentru cei fara speranta la care a ajuns cantecul “Scapa-ma Tu”. Pentru ei e, nu pentru super-sfinti…
Totdeauna a starnit ceva in mine ilustratia fiului risipitor… Intotdeauna ma regasesc acolo, fie in pielea fiului celui mic, fie in pielea fiului celui mare.
Sunt fiul risipitor, cu toate ca nu ma regasesc in totalitate in viata imorala si plina de dezmat pe care a dus-o el in perioada de instrainare de tatal sau, timp in care si-a risipit mostenirea. Sunt fiul risipitor pentru ca cea mai mare mostenire pe care o am de la Dumnezeu e viata si prea des imi risipesc timpul cu lucruri de nimic, pe cand as putea face ceva util, urmand indemnul Bibliei: “Rascumparati vremea”!
Cel mai des sunt fiul cel mare, si asta e si mai trist… Sa fii zilnic in prezenta tatalui si sa nu ai o inima ca a lui… Transpun: sa crezi ca esti al lui Dumnezeu si sa nu ai inima lui Lui… Ce batut in cap pot fii cateodata cand stiu ca am acces la Dumnezeu si, totusi, sa nu-L cunosc pe El si nici iubirea Lui, sa nu pot sa accept greselile celorlalti, sa iert, sa imbratisez, sa plang si sa merg mai departe… Ce trist sa porti numele lui Dumnezeu si “sa nu fii ruda cu El”, sa nu curga prin tine sangele Lui, care, culmea, si tie ti-a spalat mizeria cand ai fost fiul risipitor…
Ne-am obisnuit cu dezordinea. Ne place namolul si mizeria bagata pe sub presuri, sa n-o vada nimeni… Nu ne mai deranjeaza daca avem o pietricica in pantof… Atata timp cat e rana noastra, cautam sa n-o mai stie nimeni si nici sa zicem “au!”, ca nu cumva sa-si dea seama cineva ca avem o durere. E mai usor sa ne uitam la cum merg altii – poate gasim vreo pietricica in pantofii lor…
Ce trist e sa credem despre noi ca o sa ajungem in Cer cu judecata in inima, cu neiertare, cu ura si invidie. Biblia voia parca sa nu judecam ca sa nu fim judecati, sa iertam si ni se va ierta si noua, sa le facem bine dusmanilor nostri si sa binecuvantam, pentru ca la asta am fost chemati…
Vai si-amar de noi si de lucrurile pe care le facem in ascuns! Suntem “nebuni” si “prosti” ca dupa Biblie daca ne batem joc de intelepciunea lui Dumnezeu, de ochii Lui care vad tot ce facem in ascuns… Ce? Daca nu vad oamenii, credem ca nu vede Dumnezeu? Ne mintim! “Dumnezeu nu se lasa batjocorit” – vorba lui Pavel…
Dumnezeu inseamna mai mult decat rugaciunile scurte de dinainte de culcare, decat cititul a 2-3 versete prin care ne inecam constiinta de buni crestini, decat cantecele noastre cantate doar de pe buze, decat poeziile la care nici macar noi nu suntem atenti cand le recitam, si inseamna mult mai mult decat tot ceea ce le spunem oamenilor ca ar fi El.
A venit primavara si pe la tara se sapa in jurul pomilor, se da cu var si gardul, pietrele, copacii din curte, fantana, ba chiar si zidurile casei. Se face curat pe-afara…
Eu zic ca ar cam trebui sa facem curat si pe dinauntru… Sa ne scoatem bocancii plini de noroi la usa, sa scuturam covoarele si sa scoatem odata mormanele alea nenorocite de gunoi de pe sub ele… Cred ca ar cam fi timpul sa ne smerim si sa avem curaj, in sfarsit sa ii cerem lui Dumnezeu iertare pentru felul nostru prostesc de a trai pana acum, ca e mai usor sa ne rugam in numele tuturor zicand “Doamne iarta-ne!”, decat sa ne umilim spunand “Ai mila de mine, pacatosul”!
Ca te asemeni cu fiul risipitor sau cu cel mare nu prea conteaza… Ai curaj, invinge-ti orgoliul si ura si stai la masa cu Tatal, cu Dumnezeu!!! Inca mai are inele de pus si in degetul tau!
