Fiecare om cu fericirea lui. Unii credem că este relativă. Asaf spunea că fericirea lui este să se apropie de Dumnezeu. Cred că cea din urmă e cea mai îndreptățită dintre toate.
Vreau să împărtășesc cu voi câteva lucruri care le-am citit zilele acestea.
Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te. Dacă vrei să fii fericit o viață, iartă! Răzbunarea este dovadă de prostie și mediocritate. Iertarea este nobilă și din Dumnezeu.
Shakespeare zicea să învingem durerea, să fim veseli cât se poate, până la urmă tot la zi ajunge cea mai neagră noapte. Fericirea ce se naște din biruință este înălțătoare iar biruința fără Hristos este efemeră.
Visează ca și când ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și când ai muri azi. Așa nu ajungem să ne plictisim niciodată. Fiecare avem ce face. Putem pune umărul la comoara din cer.
A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect, ci înseamnă a vedea dincolo de imperfecțiuni. Dincolo de ele este secretul unei vieți îmbelșugate.
Adevărata fericire costă puțin. Când costă mult nu este adevărată. Cel mai fericit este cel care știe să se bucure de lucrurile mici și simple.
Plăcerea se poate sprijini pe iluzie, fericirea însă se întemeiază pe adevăr. Când Pilat l-a întrebat pe Hristos ce este adevărul, inima lui era plină de nefericire. Adevărul este Dumnezeu și oricine se bazează pe El poate fi fericit.
Tristețea se poate descurca și singură, dar ca să fie ea însăși, bucuria are neapărată nevoie să fie împărtășită cu cineva. (Mark Twain)
Viața are multe probleme și e scurtă. Când sunteți fericiți, împărtășiți și altora.
Iar dacă Hristos este fericirea voastră, dăruiți-L și altora.
