Ce ai vrea să facem săptămâna viitoare? Vrei să mergem cu bicicletele până în Bernkastle? Vremea s-ar putea să fie frumoasă și distanța nu e atât de lungă, m-a întrebat doamna Margareta.
– Cu bicicletele? Ar fi minunat, doar că eu nu am bicicletă. Nu aș avea cum să vin.
– Lasă, nu îți face tu griji pentru asta, am eu o bicicletă în plus prin garaj. Îți facem rost și ție de o bicicletă.
O plimbare cu bicicleta îmi amintea de zilele de vară petrecute în țară alături de sora mea. Îmi dorisem atât de mult să mă pot plimba și aici, departe de casă, cu bicicleta, dar nu îndrăznisem să mă rog pentru acest lucru niciodată, era doar o dorință tainică a inimii mele. Mi se părea că acest lucru ar fi imposibil, așa că nu am îndrăznit nici măcar să sper că s-ar putea împlini.
– Uite Marta, bicicleta ta te așteaptă pe terasă, mi-a spus doamna Margareta o săptămâna mai târziu, după ce servisem masa de prânz împreună. Du-te și probeaz-o, vezi dacă îți merg frânele, dacă șaua e ridicată suficient, dacă coarnele sunt la nivelul pe care îl dorești.
Am ieșit afară pe terasă și am văzut o bicicletă verde, fără ghidon, cu un mic portbagaj în spate, aproape nouă. Am scos-o afară din curte și am început să merg pe ea prin fața casei.
– Ei bine, cum e? Te simți comod?
– E minunată!
– Aici ai cheia și lanțul ca să o încui. De acum încolo e a ta!
– A mea? Mi-o dați mie?
Tanti Margareta nu cred că m-a auzit mulțumindu-i. Intrase deja în casă ca să prepare gustările pentru drum și să împacheteze lucrurile necesare pentru mini-excursia noastră. Stăteam afară lângă bicicletă, ținând mâinile pe coarne și nu îmi venea să cred. Nici acum, în timp ce scriu acest articol, nu îmi vine să cred! Nici măcar nu îndrăznisem să mă rog, temătoare că nu voi primi acest cadou, și totuși Dumnezeu îmi oferise mai mult decât puteam eu spera. Pe lângă plimbarea de o zi cu bicicleta, îmi oferise o bicicletă doar a mea.
Ajungând acasă, am stat și m-am gândit îndelung la această experiență, la această surpriză neașteptată din partea lui Dumnezeu. Problema noastră este că nu cerem sau nu îndrăznim să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea anumite lucruri. Deși le ținem ascunse în inima noastră El este bun și iubitor și ni le oferă. Prin faptul că noi nu cerem minuni de la Dumnezeu, acest lucru arată că noi nu avem credința necesară să știm că El ni le va oferi cu siguranță. Logica acestei probleme e simplă: când nu ceri, înseamnă că nu crezi că vei primi, că nu meriți, sau că Dumnezeu nu poate să îți dea, iar din această cauză, credința noastră se micșorează.
Din fericire însă, Dumnezeu este cel care ne oferă din nou soluția pentru necredința noastră. În Evanghelia după Matei, capitolul 7, versetul 7, scrie: „Cereți și vi se va da…ˮ Cât de simplu! Pentru a primi, există în schimb o condiție: „Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi.ˮ (Matei 21:22). Credința reprezintă cheia, dar nu vom căpăta această credință până când nu vom îndrăzni să cerem mai mult de la Dumnezeu.
Atunci când mă regăsesc în situații în care mă rog pentru un lucru, dar simt că în inima mea mă îndoiesc, mă gândesc la toate experinețele anterioare pe care le-am avut cu Dumnezeu, și cum El a răspuns chiar și rugăciunilor mele nerostite; așadar, cu atât mai mult va răspunde El dorințelor rostite prin rugăciune.
Îndrăzniți doar să cereți, Dumnezeu este deja gata să vă ofere mai mult decât sperați!
Autor: Marta Estera Popescu
