Am observat, de la cei care îmi scriu, că oamenii nu prea se pricep la gestionarea eșecurilor. După ce îmi scriu despre eșecurile lor, cei mai mulți, nu uită să menționeze și că s-au gândit să se sinucidă. De la trădați în dragoste, examene căzute, dependenți de pornografie, alcool, tutun și droguri, până la puștoaice rămase gravide sub clar de lună și abandonate, toți îmi spun că s-au gândit cel puțin o dată la moarte.
Dar oare merită pentru atâta lucru să dai satisfacție morții? În fond și la urma urmei eșecul nu este ceva străin ființei umane, după cum nici succesul nu este ceva garantat. Eșecul este atât de comun încât nu există om care să nu-l fi întâlnit, diferit este doar domeniul în care falimentăm și modul în care ne raportăm la el.
Chiar și Biblia are exemple de oameni mari care au dat-o-n bară. Unii de mai multe ori chiar. Iuda și cu Petru sunt doar două dintre exemple. Au fost ucenicii celui mai mare Învățător, au primit cea mai mare împuternicire, au beneficiat de cele mai mari privilegii și cu toate acestea au falimentat.
Iuda a negociat pentru Mântuitorul prețul de treizeci de arginți. ,,Marfa” a fost livrată în seara aceleiași zile în grădina Ghetsimani. Soldații au sosit la ora stabilită în grădină, iar Iuda cu inima împărțită se uita când la pungă, când la Isus. Nu se putea să le aibă pe amândouă, ceva trebuia sărutat și lăsat în urmă.
Cu un sărut bălos, Iuda și-a strivit buzele vinovate de obrazul inocent al Mântuitorului, alegând, astfel, să rămână cu arginții. În seara aceea s-a încheiat cea mai murdară afacere din istorie…
De cealaltă parte, Petru când a fost avertizat de Marele Învățător că Satana are în plan să-l pună în ciur și să-l cearnă, și-a umflat mușchii spirituali în fața lui Isus, supraapreciindu-se. Isus, într-o manieră poetică, i-a dat cocoșului de Petru și un semn pe măsură pentru falimentul său: trei de cucurigu.
Iar peste numai câteva ore de la avertizarea primită, Petru era deja în ciur. Asistând la procesul lui Isus, o femeie îl recunoaște și îi divulgă identitatea, dar Petru face pe neștiutorul. Cocoșul își începe numărătoarea, iar ciurul continuă să cearnă. De două ori mai este recunoscut Petru, dar el nu riscă nimic și începe să scuipe-n sân și să-și facă cruci, jurându-se și blestămându-se că nu-L cunoaște pe Isus.
,,În clipa aceea a cântat cocoșul,” iar falimentul a fost confirmat. S-a crezut cocoș și a fost bătut de un cocoș…
Amândoi au falimentat, amândoi au fost conștienți de falimentul lor și tot la amândoi le-a părut rău pentru ceea ce au făcut, dar ce urmează de aici în colo va face diferența. Iuda se spânzură, iar Petru plânge. Nu eșecul în sine este marea problemă, ci ce faci după eșec.
Papini spunea că adevărata putere a omului este să trăiască atunci când toate temeiurile sunt distruse. Moartea este cea mai ieftină și păguboasă soluție. Kierkegaard spunea pentru cei răpuși de durerea propriului eșec, că trebuie să nu se sustragă dinaintea lui Dumnezeu. Numai acolo se pot găsi cele mai bune soluții pentru eșec. Iar soluția propusă de danez e tocmai demnitatea. Adică asumarea eșecului, dar într-o manieră plină de speranță și perspectivă.
Iuda a recunoscut că a vândut sânge nevinovat, dar nu și-a putut însuși aceasta, lucru care l-a transferat automat în istorie. În schimb Petru și-a însușit falimentul și a fost reabilitat, iar la aproximativ cincizeci de zile de la eșec, îl găsim pe Petru predicând cu putere o predică la care s-au pocăit trei mii de suflete.
Dacă ai falimentat, poți să renunți ca Iuda și să intri pe ușa din dos în istorie, dar niciodată nu vei știi ce ar fi putut face Dumnezeu din tine.
