Hristos a fost printre ei, L-au aclamat, L-au lăudat, I-au strigat Osana, și-au aruncat hainele înaintea Lui, I-au adus flori. Mai târziu L-au scuipat, L-au bătut, și-au bătut joc de El și L-au condamnat la moarte.
Așa sunt oamenii, azi ești prieten cu ei, mâine ești un nimeni. Așa este lumea, îți dă cu o mână și îți ia cu două. N-avem de ce să o iubim. E trădătoare, e nesigură și parșivă.
L-au legat și L-au înfățișat înaintea lui Pilat. Cel blând și smerit transportat încătușat. Oricum nu fugea, ne-a iubit prea mult. El a venit ca să dezlege oamenii, să-i elibereze, dar, pentru asta a trebuit să fie El prins în lațurile lor.
Astăzi oamenii de pretutindeni sunt la fel. Hristos e înjurat, batjocorit, disprețuit și părăsit. Mă întreb ce zice Tatăl când Fiul este prins în vorbele murdare ale oamenilor. Are îndelungă răbdare.
L-au răstignit cu tâlharii. Dar a treia zi a înviat. Totuși cine se mai gândește la El, printre atâția iepuri și reclame cu ouă?
Nu, Învierea n-are treabă cu ce pui în farfurie și nici cu găinile stafidite în cotețele fără lumină naturală. Nu, Învierea, n-are legătură cu stomacul, ci cu sufletul. Nu trăiești ca să mănânci, ci mănânci ca să trăiești. Învierea n-are nici o treabă cu grătarul din ziua de Paști, când nu poți respira afară de fum.
Așa cum fumegă grătarele așa fumegă și făcliile sufletelor oamenilor. Dar Hristos nu le stinge încă. Le mai dă o șansă. Șansa să nu spui Hristos a înviat de pe buze ci, ascultându-ți inima.
