În psalmul 143, David Îl ruga pe Dumnezeu să Își plece urechea la rugăciunea Lui. Știa că el e un om ca și noi iar Dumnezeu e sfânt. Numai un Dumnezeu care Se pleacă la nivelul nostru ne poate asculta cererile.
Niciunul din noi nu e perfect. În imperfecțiunile noastre n-am fi avut nicio șansă să ne apropiem de Hristos. Totuși, El S-a plecat spre lumea noastră, într-o iesle, smerit, deși avea tot dreptul să strălucească mai tare decât orice lumină din univers.
Dacă Dumnezeu s-ar apuca să ne judece pentru ce facem, n-ar mai asculta rugăciunile. David știa și asta – ”Nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.”
Dar asta nu este o scuză să nu ne anevoim. Este o încurajare. Toți suntem suspuși greșelii. Mai ciudat este când vezi oameni care se cred ca sfinții din pereți.
Îngerii s-au arătat unor oameni obișnuiți, păstori de turme, ca Dumnezeu să ne transmită că nu trebuie să ai un statut special ca să beneficiezi de har.
Ca Hristos să te binecuvânteze trebuie să ai inima smerită. Să recunoști că depinzi de El. Singurul lucru pe care Îl putem aduce lui Dumnezeu este recunoștința noastră. Faptele vin ca urmare a recunoștinței pe care I-o purtăm.
Unii brazi împodobiți arată bine, darurile către cei iubiți reprezintă un gest frumos, o mâncare deosebită îți creează un sentiment plăcut dar nimic din toate acestea nu reprezintă cu adevărat Crăciunul. Dacă nu era Isus nu era nimic. Esența Crăciunului este El.
Dumnezeu ne-a făcut un dar prin El. Îl desfaci?
