Fericit, nu ești atunci când îți merge bine, și toată lumea te apreciază. Nu e atunci când te simți înconjurat de prieteni pe care se poate să îi vezi din când în când, temporar și guști câteva momente de glorie, de atenție din partea lor.
Poate te uiți la alții și te compari cu ei, dorind în sinea ta viața lor. E o deșertăciune. În realitate, nu vei fi fericit dacă nu ești împlinit cu tine însuți. Asta e posibil doar trăind cu Dumnezeu în inimă, în suflet.
Când ești singur și nu e nimeni să îți ofere atenție, când nu merge totul bine și când se luptă frământările în interiorul tău, dacă inima se gândește la Dumnezeu și găsește liniște în El, atunci cu adevărat ești fericit. Cu adevărat sufletul tău este o valoare.
Suntem oameni și ne dorim să fim între oameni, să ne simțim apreciați sau să nu ne simțim singuri, dar uneori prețul pentru asta este să accepți să te faci plăcut lor, jucând după regulile lor, acceptând ipocrizia sau compromisul, acceptând să îți otrăvești sufletul și să îl lași să devină muritor… adică fără Dumnezeu, fără Viață.
În astfel de momente nu te mai gândești la Dumnezeu, pentru că ai pe cineva lângă tine și te simți important sau apreciat. Dar Dumnezeu stă îndurerat și vede cum te înstrăinezi de El tot mai mult… și totul pentru a te simți bine câteva momente. Când trec aceste momente?
Când fiecare merge la casa lui și trăiește aceeași stare pe care o trăiești tu, poate, după ce și-a stâmpărat nevoia de a fi singur sau de a avea atenție, rămâne cu propria-i lume, la fel ca mai înainte. O lume fără Dumnezeu este ca o un cuțit pe care îl miști în rană. O durere continuă. o amăgire, o deșertăciune. Vrei să se vindece, dar se deschide din nou.
În lumea lui Dumnezeu e necesar să fii tu și El să fii împlinit, pe când într-o lume fără Dumnezeu totdeauna vei fi dependent de alții pentru a te simți fericit.
Mai bine singur cu Dumnezeu și fericit, decât să trăiești fragmente de împlinire, ocazional… în funcție de cerințele celor din jur.
Până la urmă, adevărul este că un om când umblă cu Dumnezeu nu este niciodată singur… chiar dacă uneori omul crede că Dumnezeu l-a lăsat. Dumnezeu poartă de grijă și atunci când nu îl mai vedem. Dumnezeu este exemplul suprem de prieten sau tată.
Mai bine cu Dumnezeu.
