Atunci când vorbim despre viața spirituală a unui om, vorbim despre o dimensiune foarte complexă, superioară dimensiunii biologice, care e limitată în timp și spațiu. Omul e făcut de Dumnezeu duh/spirit, suflet și trup, după modelul triunic al Creatorului: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Lipsa relației spirituale cu Dumnezeu e moarte spirituală, adică neactivarea dimensiunii spirituale, singura prin care omul poate intra în relație spirituală personală cu Dumnezeu. Nu religia sau faptele bune îl așază pe om într-o relație spirituală cu Dumnezeu, ci împăcarea. De ce împăcarea? Pentru că omul, prin încălcarea legilor divine, a devenit dușmanul Creatorului, intrând într-o stare de conflict și adversitate cu El. O persoană care încalcă legile sociale trebuie să fie pedepsită, un șofer care încalcă legile de circulație trebuie să fie amendat. După cum ispășirea pedepsei sau a achitării amenzii îl scoate pe cel vinovat de sub acuzația legii, tot la fel, ispășirea pedepsei pentru păcat îl face pe om liber înaintea lui Dumnezeu.
Care e pedeapsa pentru un furt sau pentru un jaf? Probabil închisoare pentru o perioadă de timp. Care e pedeapsa pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului? Probabil o sumă de bani. Care e pedeapsa pentru păcat? ,,Plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23a). În Împărăția lui Dumnezeu pedeapsa pentru păcat este moartea în iad. Niciun om nu se miră dacă o persoană e închisă pentru furt; de asemenea, niciun om nu se miră dacă un șofer e amendat pentru că a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Ciudat e faptul că cei mai mulți oameni se miră dacă Dumnezeu îi pedepsește pe cei care încalcă legile divine, cu pedeapsa de a merge în iazul de foc, locul pregătit pe diavolul și îngerii lui. Aceasta e dreptatea lui Dumnezeu, aceasta este justiția Lui. În dreptatea Sa, Dumnezeu urăște și pedepsește păcatul. În dragoste și bunătatea Sa, El îl iubește pe păcătos. Din dragoste, Dumnezeu Tatăl a proiectat un plan de salvare, de restaurare, de împăcare cu omul vinovat, punând vinovăția omului deasupra Fiului Său, Isus Hristos. Astfel, Isus S-a întrupat prin fecioara Maria și a venit ca om în lume ca să-Și asume vinovăția omului, să suporte pedeapsa acestuia, murind în locul lui. Din acest motiv, Mântuitorul a murit pe crucea de pe dealul Golgota, la marginea Ierusalimului, cu două mii de ani în urmă. În felul acesta, omul e grațiat, iertat, mântuit în fața justiției divine care a fost satisfăcută de moartea înlocuitoare a Mântuitorului. Omul e mântuit prin moartea Domnului Isus. Mântuirea presupune iertarea tuturor păcatelor până în prezent.
De-acum omul mântuit trebuie să trăiască în puritate și să nu mai păcătuiască, ca să nu intre din nou sub incidența legii divine. Aceasta înseamnă că omul trebuie să crească în credință, să se maturizeze spiritual și, fiind umplut de Duhul lui Dumnezeu, să devină un mântuit duhovnicesc. Explicând acest adevăr spiritual, Petru spunea: ,,El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcat, să trăim pentru neprihănire…” (1 Petru 2:24)
În concluzie, Biblia explică faptul că prin moartea lui Hristos pentru păcat, noi devenim mântuiți, însă prin moartea noastră față de păcat, devenim maturi spiritual. Sunt mulți oameni mântuiți prin credință, dar sunt imaturi prin absența înfrânării de la păcat. Hristos a murit pentru păcatele lor trecute, însă ei nu au murit față de păcatele lor prezente. Hristos a murit pentru păcat și i-a mântuit, însă ei nu au murit față de păcat și continuă să păcătuiască. În felul acesta mântuirea lor, lucrarea iertării realizată de Hristos prin moartea Sa e compromisă în fața lui Dumnezeu. Dacă un șofer își plătește amenda pentru trecerea pe roșu, aceasta nu înseamnă că el nu va mai fi pedepsit pentru eventualele treceri pe roșu în viitor. Fiecare astfel de faptă e pedepsită, pentru fiecare există amendă.
Ce se întâmplă cu omul mântuit care continuă să păcătuiască? Pavel răspunde: “Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit viața veșnică” (Rom. 6:22). Iertarea de păcat oferită de Hristos ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu. Efectul acestei schimbări e sfințirea, iar sfârșitul ei e viața veșnică. Ce se întâmplă în absența sfințirii? Absența sfințirii produce absența vieții veșnice.
"Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă...” (2 Petru 3:11)
