Proverbe 15:15 – „Cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat…”
Erau doi bătrâni cârcotaşi în „Păpuşile Muppets”. Stăteau la balcon şi nici un program nu-i mulţumea. Mereu cârteau. Erau simpatici în smochineala lor, bosumflici ca şi Morocănosul din „Albă ca Zăpada”.
Acum nu-mi mai sunt dragi pentru că n-au reuşit să transmită nemulţumiţilor de astăzi umorul lor. Avem de-a face cu nemulţumiţi terni şi inculţi, fără idei inovatoare, ţepeni şi, mai ales, nevindecabili.
Subiectele de acreală şi constipaţie a spiritului sunt variabile – soţia sau soţul, copiii, locul de muncă, biserica, cântarea corului, predica lungă sau scurtă, căldura de afară, aerul condiţionat dinăuntru (prea tare, încet sau inexistent), pâinea din pungă, garnitura de chiulasă de la maşină.
Ascultam pe unul venit din concediu. Marea prea agitată, algele prea mirositoare, sucul prea scump, iar la întoarcere, un dezastru – cozi interminabile pe şoselele patriei. Concediu ratat! Anul viitor se va duce la munte. Muntele prea înalt, cabanierul nespălat, cortul cu găuri, bocancul rupt, pateul expirat. Dezastru de pe acum.
A-ţi programa de dinainte vopsirea lucrurilor în negru, iată o mare sărăcie a sufletului. Nemulţumirea creează riduri în suflet, dar şi pe faţă şi nici un salon de înfrumuseţare nu va reuşi să le scoată.
Nu crap de optimism, dar când văd personajele groteşti ce nu mai găsesc o fărâmă de optimism şi mulţumire în viaţă, mă simt cetăţean venit din lumea oamenilor verzi cu urechi în formă de pâlnie.
Când viaţa îţi oferă o lămâie, fă din ea o limonadă, zicea Dale Carnegie…
