Marele dar al lui Dumnezeu este posibilitatea sã fii nãscut din nou. Naşterea din nou face mai mult decât sã ne curãteascã de pãcâte, ne dã o naturã divinã.
Omul nãscut din nou începe sã trãiascã şi sã se poarte ca şi cum ar fi vãzut cu ochii lui Paradisul. Apoi încet manifestarea botezului alungã norii negri care acoperã cerul, şi la fel de clar cum vede lucrurile materiale, primeşte înţelegerea puterilor invizibile, pentru cã aceastã lume nevãzutã a devenit realã.
Un om nãscut din nou este un om care L-a gãsit pe Dumnezeu şi imediat, noţiunea vagã, neclarã despre Dumnezeire este schimbatã cu o realitate personalã, sensibilã, accesibilã, vie. Aici este diferenţa dintre pocãintã şi regret.
Nepotul meu, care are 5 ani, Alexandru, când i s-a spus cã trebuie sã meargã la cabinetul medical, a întrebat:
– Pentru ce?
– Pentru tuşe.
Mai târziu mi-a spus râzând:
– Ei n-au spus bine cã trebuie sã mã ducã la medic, el nu tuşeşte.
Când avem pãcâte, probleme, necazuri, păstorii ne vor arãta calea spre Isus, Marele medic. Strãlucind de bucurie, noi ne întoarcem de la El:
– El este foarte bine, nu tuşeşte, n-are nici una din probleme şi neliniştile noastre.
Isus l-a întâlnit pe drumul Damascului pe un prigonitor al creştinilor, un criminal şi un hulitor. Nu l-a întrebat pe Saul din Tars nimic altceva decât despre atitudinea şi gândirea lui. Nu l-a consultat, nu i-a fãcut examen radiologic, nu S-a interesat de ce a fãcut, nu a pus un diagnostic, nu a scris o retetã: Isus, simplu, i S-a descoperit în gloria învierii Sale.Această a fost tot.
Atunci Pavel a ştiut: “Doctorul nu tuşeşte. Nu este nimic rãu în Isus, El este sãnãtos, viu, puternic, plin de iubire. Nici pe departe sã-mi spunã cã trebuie sã fiu spitalizat, din contrã, îmi dã sã împlinesc o sarcinã atât de minunatã şi nobilã”.
Această este ceea ce se întâmplã când un suflet are privilegiul sã-L intalneascã direct pe Isus. Dar această se întâmplã rar. De obicei, noi Îl întâlnim prin liderii noştri creştini şi autorii cãrtilor religioase, – toţi slujitorii lui Cristos. Aceşti înlocuitori nu înþeleg întotdeauna sensul profund al parabolei lui Isus cu oaia pierdutã: (Lc 15,4-7) “Care om dintre voi, dacã are o şutã de oi, şi pierde pe una dintre ele, nu lasã pe celelalte nouãzeci şi nouã pe islaz, şi nu se duce dupã cea pierdutã, panã când o gãşeşte?
Dacã a gãsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; şi când se întoarce acâşã, cheamã pe prietenii şi vecinii sãi, şi le zice: Bucuraţi-vã împreunã cu mine, cãci mi-am gãsit oaia cea pierdutã. Tot aşa, vã spun cã va fi mai multã bucurie în cer pentru un singur pãcãtos care se pocãieşte, decât pentru nouãzeci şi nouã de oameni neprihãniţi care n-au nevoie de pocãințã”.
Când micuţul Alexandru a auzit aceastã întâmplare şi a fost întrebat ce a înţeles prin ea, a rãspuns:
– Pãstorul ar fi trebuit sã fie mai atent că sã nu piardã oaia.
Nu este suficient sã ţii mereu prdici despre treziri spirituale. De fapt, de ce trebuie pacienţii “creştini” sã fie treziţi spiritual? Din moment ce sunt nãscuti din nou prin credintã, de ce trebuie sã se piardã?
Luther, care era foarte drastic în expresiile lui, când a fost întrebat:
– Pe cine numim cu adevãraţ creştin? el a rãspuns:
– Pe oricine a intrat vreodatã într-o Bisericã. Cã nu s-a schimbat nimic prin această, nu este greşeală lui ci a pastorului.
Dupã cum spune apostolul Pavel: “Şi El a dat… pe alţii pãstorî şi învãtãtori” (Ef 4,11) De ce? Dacã Cristos este permanent cu Biserica Să, care este scopul pãstorilor auxiliari?
La fel de bine poate cineva sã întrebe:”Mai este nevoie de o lampã, care sã dea luminã, când electricitatea este disponibilã peste tot?” Electricitatea are nevoie de un punct focal în care sã fie vãzutã. Pastorul este punctul focal în care Cristos îşi arătã Frumuseţea. Dar pastorul trebuie sã-L reprezinte cu credinciosie pe Cristos. Nu este suficient că el sã fie un pastor bun, el trebuie sã fie excelent, pentru că observându-l, oamenii sã poatã trage concluzia: “Doctorul nu tuşeşte, eu nu trebuie sã mã îngrijorez”.
Un copil a fost întrebat:
– Care este scopul Şcolii Duminicale?
El a rãspuns:
– Pentru a-i face pe copii buni, că sã poatã fi cu viatã.
Această este preocuparea pastorului: sã-i facã pe oameni sfinţi, nu sã facã predici, şi cu atât mai puţin bani.
Fragment din cartea “Oracolele lui Dumnezeu”.
