Cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care o poate face Biserica înaintea Mirelui ei este curajul de a evolua, spunea monseniorul Favreau.
Trăim într-o lume ce își schimbă chipul mereu și suntem obligați să avem idei inovatoare, pentru a ajunge să punem scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu în cutia poștală așezată pe spatele unui armăsar sălbatic.
Trebuie să trăiești prin credință adică să compui, ne învață unul care nu avea treabă cu biserica, Camus, și asta înseamnă că orice șablon e sinucidere sigură.
Suntem la sfârșit de Univers așa cum îl știm, în întunericul cel mai gros care a fost vreodată. Biserica nu trebuie să blesteme întunericul ci să aprindă o lumină și să o pună pe un vârf de munte.
Avem toate condițiile să putem împlini porunca lui Hristos, aceea de a merge în lume vorbind despre El, cum niciodată n-au fost. Sistem de comunicare facil și planetar, libertate, săracii sunt tot mai săraci, bogații tot mai nesiguri, tinerii tot mai în ceață, bătrânii tot mai eutanasiați.
Dar pentru a fi mai productivi trebuie să fim mai imaginativi. Se impune o rugăciune națională pentru minți deschise, inimi deschise, buzunare largi. Și apoi să ieșim în stradă. Oricum e primăvară…
