Biblia menţionează că cele două lucruri la care Mântuitorul a privit cu atenţie sunt rugăciunea şi dărnicia oamenilor. Domnul S-a uitat la rugăciunea fariseului şi apoi la a vameşului, iar la sfârşit a tras această concluzie: ,,Eu va spun ca mai degrabă omul acesta (vameşul) s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt” (Lc. 18:14a). Rugăciunea e un termometru al neprihănirii oamenilor credincioşi, calificând sau descalificând spiritualitatea lor. Ştim că Dumnezeu este imuabil, nu Se schimbă, şi astăzi apreciează aceleaşi lucruri, are aceleaşi criterii de evaluare. De asemenea, banii joacă un rol foarte important în viaţa oamenilor şi Biblia face referire la ei de peste 5000 de ori, mai mult decât la orice alt subiect. Biblia Îl surpinde pe Domnul Cristos stând la uşa casieriei Templului, evaluând dărnicia donatorilor. La un moment îi cheamă pe ucenici şi le spune: ,,Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în visterie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască” (Mc. 12:43-44). E surprinzător să constatăm că Mântuitorului S-a uitat nu la cât au dat oamenii, ci la cât le-a mai rămas după ce au dat, de aceea a apreciat-o pe femeia care a dat TOT CE AVEA CA SĂ TRĂIASCĂ.
Ştim că Domnul foloseşte şi astăzi aceleaşi criterii de evaluare a dărniciei noastre. Din aceste considerente, El vorbeşte despre bani în 2/3 dintre pildele Sale. Dumnezeu i-a descoperit lui Moise că slujbele sfinte au nevoie de trei lucruri: un locaş închinat lui Dumnezeu, slujitori dedicaţi şi unelte sfinţite pentru slujbe şi toate acestea presupun cheltuieli financiare. De-a lungul istoriei până astăzi, locaşul dedicat pentru întâlnirea omului cu Dumnezeu a fost pe rând, Cortul Întâlnirii, Templul, Sinagoga şi Biserica. În primele două, accentul cădea pe Casa lui Dumnezeu, în ultimele două, pe slujitorii Domnului. Închinarea omului în faţa lui Dumnzeu se manifestă şi prin dărnicie, ori în primele trei case forma de dărnicie a fost zeciuiala, adică zece procente din venitul unui om era partea lui Dumnezeu. Întâlnim ideea de închinare prin zecime mai întâi la patriarhul Avraam şi la nepotul său, Iacov, devenind mai apoi, prin darea legilor civile şi ceremoniale, o datorie obligatorie a fiecărui evreu. Deci, zeciuiala în V.T. a fost practicată în mod voluntar de patriarhi cu aproximativ 450 de ani înainte de legalizarea ei prin lege.
În Israel existau trei zeciuieli, care totalizau aproximativ 25-30% din venit şi toate se aduceau lui Dumnezeu la Templu. Câţi oameni ar mai veni la biserică dacă astăzi donaţia ar fi aşa de mare? O zecime pentru salarizarea leviţilor şi prin ei a preoţilor, o altă zecime pentru sărbătorile naţionale şi o a treia zecime o dată la 3 ani, pentru săracii din ţară. Deoarece viaţa spirituală a evreilor a fost mediocră, cu excepţia trezirilor spirituale, închinarea prin zeciuială în timpul profetului Amos (4:4) a fost făcută pe fondul unei vieţi de păcat, motiv pentru care Dumnezeu nu a primit închinarea lor. Lipsa salarizării leviţilor şi preoţilor a dus la degradarea totală a vieţii spirituale în Israel, însă exilul evreilor în Babilon şi distrugerea Templului au condus la anularea jerfelor ceremoniale, a preoţiei, a zeciuielii şi închinării. După 70 de ani de robie aspră, evreii se întorc în ţară şi prin profeţii Hagai şi Zaharia, mai târziu prin Neemia, Dumnezeu a încercat restaurarea vieţii spirituale, construcţia Templului, jertfele, căsătoriile sfinte, zeciuielile… Peste aproximativ 80 de ani, profetul Maleahi îi mustră pe evrei pentru că nu plăteau zeciuielile (3:6-11). În N.T. (Mat. 23:23) Mântuitorul Hristos încurajează deopotrivă partea Domnului prin darea zeciuielii, cât şi practicarea neprihănirii ca mod de viaţă. În ciuda acestui îndemn, procentul de zecime ca parte a lui Dumnezeu nu mai este poruncit direct ca în V.T. şi accentul cade pe închinarea liber consimţită. Învăţătura NT este: “…fiecare din voi să pună… ce va putea, după câştigul lui…” (1 Cor. 16:2). Fiecare… cât va putea… după câştig.
