Când George Coșbuc a scris poezia “Noi vrem pământ”, nobilimea din vremea aceea s-a simțit atacată. Pentru ei era mai important pământul decât omul. Cât timp mănânci și bei și nu te tulbură nimeni, e bine. Problema este când cineva atentează la integritatea achizițiilor tale.
În trecut, cei săraci și-au dorit o palmă de pământ în plus, un castravete sau o ceapă în plus. Am ajuns la concluzia că și în prezent, o palmă de pământ ți-aduce o oarecare independență. Mulți doresc în palma aceea o casă, o viață, o familie. Dar pacea nu ți-o dă pământul.
Cred că ar trebui să vrem mai mult cer. Fără cer, pământul n-are noimă. Lutul acesta ne ocupă prea mult timp, uitând că olarul este Hristos. El a pus veșnicia în vase de lut pe care le-a numit oameni. Unele sunt de cinste iar altele de ocară. Unele consumă fapte reprobabile, vicii, minciuni și păcat, iar altele onestitate, caracter și sfințenie.
Pământul e devorator de timp prețios. Tot Coșbuc zicea că “n-avem nici vreme de-nchinat că vremea ni-e în mâini la voi”. Pentru Dumnezeu nu prea mai e timp. Dar este destul pentru cumpărături, pentru bârfe sau pentru ură.
Este momentul și vă chem să vrem altceva de la noi. Poate dragoste, înțelegere, răbdare și puțin zâmbet. De glume ieftine suntem oricum sătui.
Om vrea noi pământ, dar să-L vrem mai mult pe Dumnezeu.
