Când merg la biserică nu o fac pentru a mă întâlni cu Dumnezeu cum des se sugerează, nu vin că „unde sunt doi sau trei Dumnezeu e acolo”, nu o fac pentru că „aici e locul întâlnirii cu Dumnezeu”, nu o fac pentru că „doar aici Duhul Sfânt lucrează”, o fac mai degrabă pentru a mă întâlni cu oameni, cu semeni ai mei.
Merg la biserică pentru a vedea oameni, merg la biserică pentru a vedea ochi, expresii, pentru a strânge mâini, pentru a îmbrățișa, pentru a încuraja. Merg la biserică și pentru că am nevoie să fiu de folos celorlalți și am mare nevoie de darurile exercitate ale celorlalți.
Nu merg la biserică pentru sigla de la intrare, nu dau 10 bani pe ea. Nu merg la biserică pentru confortul de acolo, am confort mai mare acasă. Nu merg la biserică pentru că așa e obiceiul, sunt nonconformist. Nu merg la biserică din datorie, nu am datorii față de nimeni. Nu merg la biserică pentru că e „singura biserică adevărată”. Nu merg la biserică nici pentru a ajunge în rai, mersul la biserică nu va garanta nimănui accesul în rai. Nu merg la biserică pentru a avea cine să mă îngroape, puțin îmi pasă după ce mor ce se va întâmpla cu trupul meu. Nu merg la biserică nici pentru copii, aceștia vor cunoaște pe Dumnezeu nu din prezența mea la biserică, ci din traiul meu și al soției mele de zi cu zi. Nu merg la biserică pentru programe, pot vedea pe internet programe mult mai reușite. Nu merg la biserică să ascult predici, am o arhivă cu sute de predici foarte bune. Nu merg nici pentru a asculta muzică interpretată bine, am sute de melodii pe internet care sunt cântate foarte bine. Nu merg nici pentru coregrafie, nici pentru prezentare de modă, nici pentru noutăți. Nu pentru asta avem nevoie de biserica locală.
Merg la biserică pentru relație sinceră cu alți oameni ca mine, relație cu oameni care merg spre aceeași țintă, au aceleași probleme și temeri, relație cu oameni care nu se tem să fie oameni și să își trăiască umanitatea. Nu vreau programe, perfecțiune, predici perfecte, cântece perfect interpretate, rugăciuni elaborate, vreau să văd oameni, am nevoie de semeni, am nevoie de ceilalți și dacă la biserici nu găsesc oameni nu are rost să vin, toate celelalte le găsesc ușor, oameni nu găsesc.
Relația mea cu Dumnezeu are componenta personală de aceea pe Dumnezeu Îl văd relevat în Scripturi, Îl văd revelându-se în natură, Îi simt prezența chiar și supranatural adesea. Dar relația mea cu Dumnezeu are și componenta relației cu semenii. Vreau să Îl văd pe Dumnezeu în frați și surori și asta înseamnă umanitate. Mă sperie și mă pun pe fugă creștinii perfecți, sfinții care nu au probleme deloc. Eu, care sunt păcătos, care greșesc adesea mă simt necorespunzător în biserica perfecților. Intru în unele biserici în care am impresia că murdăresc și stric prin prezența mea așa că o șterg degrabă ca să nu aduc stricăciuni.
Recent un cunoscut a venit în biserica din Agârbiciu. Ca mențiune omul mi-a spus direct: „Teo, te rog să predici ce te pune bunul Dumnezeu, nu predica pentru mine, nu predica despre mine, nici nu saluta prezența mea, nu căuta să predici religia ta, doar predică ce te pune Dumnezeu, nu fă ca ai tăi.” Nici nu aveam de gând asta, dar am observat că omul a fost impresionat nu de cântare, nu de predică, nu de program, confort, brand. A fost impresionat de oameni și umanitate. Concluzia sa: „M-a făcut să plâng rugăciunea, faptul că oamenii își plângeau păcatele numindu-le, faptul că plângeați susținând pe cei bolnavi. L-am văzut pe Dumnezeu în slăbiciunea și nevoia oamenilor, chiar l-am văzut pe Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, umanitatea sfinților e ceea ce acest om a remarcat.
Am fost des în situația de a fi singur într-o biserică plină. Probabil mulți din voi ați fost. O biserică perfectă, cu programe perfecte, cu interpretări profesioniste, cu predici de televiziune, cu confort extraordinar și cu mulți oameni îmbrăcați bine și cu un creștinism impecabil, iar voi, singuri în tot aceste „decor”.
Nu uitați, când mergeți la biserică, mai ales de sărbători când tentația de a umbla „cu mascații”, „cu sorcova”, „cu colinda” e mare, lăsați să se vadă umanitatea. Nu-i „speriați” pe ceilalți cu masca voastră sfântă. Nu-i „impresionați” cu creștinismul de sărbători, cu falsa bucurie, cu falsa evlavie sau cu falsul păs. Oamenii au nevoie de oameni. Fiecare din noi avem nevoie unii de alții ca oameni. Să nu ne mai ascundem atât, să ne formalizăm mai puțin, să avem curajul să fim oameni. Așa să-mi ajute bunul Dumnezeu!
