Eram încurcați. Nu mai înțelegeam nimic. Exista un tratament gratuit dar trebuia plătit. Era un tratament nelimitat dar trebuia raționat și dozat de cineva pe anumite criterii. Se promitea vindecarea, dar trebuia să te vindeci tu mai întâi. Aici ori era o înșelătorie ori noi nu înțelegeam cum stau lucrurile. Trebuia să facem ceva pentru a ieși din ceața asta așa că am hotărât cu Eulian să căutăm un alt spital, să mergem acolo ca să observăm tot ce putem pentru a înțelege ce se întâmplă. Spioni într-un fel. Dacă nu spuneai ce boală ai și luai o haină de om sănătos nu se prindea nimeni că ești beteag. Și uite așa am mers într-o localitate vecină la un spital unde să observăm.
Am ajuns într-un spital micuț de tot, era cât o casă de mare și în spital cu toții erau cam 30 de oameni. Nu am văzut sigla pe nicăieri, ci ne-au îndrumat localnicii unde îl găsim. Era diferit față de spitalele mari și părea chiar sărac, nu avea structuri de oțel și sticlă și oamenii păreau diferiți, aveau un calm pe fețele lor ceva ce te făcea să nu te mai simți stresat. Chiar era diferit, așa de diferit încât ne venea să dezbrăcăm haina sănătății de pe Eulian și să ni se vadă boala, dar era totuși prea riscant.
Lângă noi era un domn în vârstă și soția sa, iar în fața noastră o tânără drăguță. Ce bine era să nu fugă oamenii de tine! Te simțeai mult mai bine chiar dacă te durea și aveai suferință. Cred că te puteai chiar vindeca de la simpla acceptare în mijlocul oamenilor sănătoși. Ce minunat ar fi să fie așa: Ai o boală, mergi între oamenii sănătoși și te vindeci! Da, era ceva extraordinar să te lase oamenii să stai lângă ei și chiar să converseze cu tine, să îți zâmbească și să vorbească așa cum fac între ei, natural și fără bariere.
- De unde sunteți măi copii. (întreabă bătrânul cu un zâmbet suspect de frumos)
- Din orașul vecin. Eram în trecere și am intrat să vedem dacă nu găsesc leacul pentru un prieten bolnav.
- Dar ce boală are? Boala lipsei de dragoste complicată de boala dragostei otrăvite. Se găsește leac la asta?
- Stăpânul poate vindeca orice boală copii, orice boală.
- Noi am mers și la spitalul din localitate, de fapt la două dar nu am primit.
- De ce nu cereți vindecare Stăpânului? A spus bătrânul trecându-i pe chip o urmă abia perceptibilă de furie.
- Direct Lui? Cum am putea face asta dacă nici managerii de spital nu au acces direct la El iar noi nici nu Îl cunoaștem.
Bătrânul s-a scuzat și a ieșit revenind după o vreme cu o carte. Cartea sa am mai zărit-o și prin alte spitale dar nu i-am dat importanță. A deschis-o și a citit o recomandare sau ceva: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”
- Vedeți voi, aici e vindecarea. Nu căutați la oameni.
- Da, a intervenit tânăra din față. Și eu am găsit vindecare deși boala mea era cea mai scârboasă și toți mă refuzau.
- Luați-o, a zis bătrânul întinzând cartea. Dacă vrei vindecarea pentru prietenul tău aici e tot ce ai nevoie.
Am întins mâna și am apucat-o. Eram așa de aproape dar totuși… nu aveam bani. O tristețe profundă ne-a trecut pe chip iar bătrânul a observat-o și mai mult a ghicit cumva frământarea mea.
- Nu costă nimic, o poți păstra, ea a fost plătită de altcineva cu multă vreme în urmă.
Ne-au dat lacrimile la amândoi. Acolo era leacul deși habar nu aveam ce înseamnă acel leac și dacă e vreo rețetă ultra complicată. De ce scrie așa de multe? Oare o să pricepem? Ce ciudat, să dai de leac într-un spital părăginit nu în mega structuri impecabile. Dar ce mai conta, noi căutam leacul și se pare că era prima portiță pe care puteam intra pentru a da de el și asta gratuit și cu zâmbete. Ce să-ți dorești mai mult?
Cu cartea strânsă bine în mâini sub haină am plecat spre casă, deja făceam planuri mărețe. Am sunat pe ai noștri să le spunem iar țipătul lor de bucurie cred că s-a auzit în tot cartierul. Eram tare entuziasmați și bucuroși.
