Momente. Trăim în momente, respirăm în secunde și visăm în anotimpuri. Nimic nu e prea sigur. De fapt, tot ce avem este acum. Cândva, mi se părea că avem infinitul, dar nu îl avem. Nu avem decât un moment. Poți să iubești chiar acum? Poți să spui chiar acum că s-a meritat călătoria?
Da, știu că lucrurile nu au fost chiar așa roz precum ai vrut tu să pară. De fapt, recunoaște-o, lucrurile nu au fost roz deloc. Da, ai râs, ai dansat pe timp de noapte și apoi ai plâns. Da, ai iubit și ai iertat și ai iubit și ai iertat, și apoi ai urât și ai urât. Da, ai creionat lumini și culori peste tot, te-ai dat în carusele de o mie de ori și ai zis că trăiești. Dar oare, oare asta să fi fost tot? Tot ce contează?
Momentele…momentele fug de tine. Fuge timpul. E ca un bătrân cu barbă lung, iscusit și miștocar ce te tratează mereu cu neseriozitate și râde de tine. Îți fură clipele, una câte una și apoi te face să crezi că a fost ideea ta. Oh, sau poate chiar a fost. Nu ai vrut tu să stai cu orele la lucru în goana după bani? Nu ai vrut să lenevești mai mult în pat cu gândul că tot timpul din lume e al tău și de data aceasta te vei odihni așa cum trebuie?
Nu ai vrut tu să rupi legătura cu trecutul, cu prezentul și să începi a alerga cât mai în grabă după un viitor imprecis, necunoscut și aproape inexistent?
Cum? De fapt tu nu ai vrut să trăiești cu gândul la viitor, într-o goană continuă după ceva, fără să te bucuri de nimic pe parcursul călătoriei? Oh…dar așa dădeai impresia.
Să revenim. Momente. Trăim în momente, respirăm în secunde și visăm anotimpuri. Nimic nu e prea sigur. De fap, nici măcar noi nu suntem prea siguri. Știi, trupul acesta de carne? E chiar fragil. Fragil rău. Dă o mașină peste tine și te-ai dus. Te îmbolnăvești și într-o fracțiune de secundă totul se schimbă, viața ta s-a dus. Da, suntem chiar fragili. Oh, ce bine că avem un suflet. Acesta va trăi veșnic. Dar oare… mă întreb, sufletele noastre când se privesc în oglindă văd ceva frumos sau văd monștri?
Pentru că mi se pare că în ultima vreme lumea e plină de oameni ce poartă monștri în suflet. Oh, și de la o vreme au început să iasă pe afară, să viziteze lumea și să o transforme într-o tenebră a morții.
Cum era cu momentele?
Da, de fapt, poate că a venit momentul să nu mai trăiești doar pentru mâncare și băutură, doar pentru egoul tău și poate a venit momentul să nu te mai enervezi atât, să nu mai răbufnești și să nu mai lași monștrii din tine să iasă afară și să afecteze tot ceea ce este în jur. Acum e momentul să privești în oglindă și să o iei de la capăt. Și tu poți fi un om bun.
Dacă te-ai opri puțin, dacă ai vedea că timpul îți fură clipele și că astăzi este posibil să fie tot ce ți-a mai rămas…dacă ai înțelege cât de importantă este familia ta, cea care te iubește și e lângă tine; și dacă ți-ai folosi inima pentru a iubi și a scoate cuvinte frumoase pe gură, și nu pentru a urî și a te venera pe tine poate că atunci ai vedea toate luminile pâlpâinde din sufletele altora ce se luptă să facă lumea un loc mai bun.
