Am citit într-o zi asta: “Pentru un om cu picioarele goale, fericirea este o pereche de pantofi. Pentru un om care poartă pantofi vechi, fericirea este o pereche nouă. Omul care nu are picioare ar fi fericit să meargă desculț. Măsoară fericirea cu ceea ce ai nu cu ceea ce îți lipsește.”
Am auzit de oameni care nu sunt fericiți pentru că ar vrea să se ducă undeva de Revelion și nu își permit. Mai trece un an în care am încercat să fim fericiți și n-am reușit. N-am reușit, pentru că noi, oamenii, am căutat fericirea unde nu se găsește. În trecut nu e, pentru că s-a scurs deja. În viitor nu poți, pentru că ești neștiutor. Prezentul nu ne place că trece și el neconștientizat pe deplin.
A mai trecut un an în care am căutat disperați ceea ce ne lipsește. Unii n-am găsit nici acum, iar alții ne-am dat seama că ce ne-a lipsit n-a fost chiar ce trebuia. A mai trecut un an în care am investit în bunuri și persoane, dar nu în El. În Dumnezeu doar simbolic, poate câte un leu la colectă. A mai trecut un an în care Dumnezeu a încercat să ne găsească printre munții de nimicuri din viața noastră.
Fericirea constă în ce ai, dacă ce ai e Hristos. Dacă nu e El, atunci e nefericire, disperare și lipsă de sens. Dacă n-a fost Isus, anul acesta s-a dus degeaba, ca și ceilalți. La sfârșit de an nu trebuie să privim disperați în frigider, ci în inimă. Frigul și lipsa de acolo vin. Și îmbuibarea la fel.
Întrebarea de sfârșit este, suntem creștini sau ce suntem?
