Elisei despărţind apele Iordanului este o imagine a lucrării vieţii care stăpâneşte şi învinge moartea spirituală. În Biblie, apele Iordanului simbolizează moartea. Şi de aceea despărţirea apelor este simbolul biruinţei asupra morţii.
În lucrarea de mai departe a lui Elisei, începând cu acest moment, îl găsim angajat iar şi iar în aducerea vieţii din moarte.
În Ierihon a adus viaţă într-un pământ neroditor. În Sunem, a adus viaţă într- un pântec sterp de femeie.
Mai târziu, a adus viaţă într-un copil mort. Altădată, a adus viaţă într-un vas cu mâncare otrăvitoare. A adus viaţă şi în corpul care murea lent al generalului lepros.
Puterea lui Elisei niciodată nu dispărea. Chiar şi după ce a fost mort şi îngropat şi corpul lui era descompus, când a fost aruncat în mormântul său un om mort, acesta a înviat! Aceasta a fost lucrarea lui Elisei – să aducă viaţa din moarte pe oriunde mergea. Acesta a fost rezultatul direct al ungerii lui.
Acesta este tipul de putere pe care îl aduce Duhul Sfânt – puterea aducerii vieţii din moarte, puterea învierii. Aceasta este singura dovadă de negreşit a ungerii. Citim adeseori de această putere în Noul Testament.
Scriindu-le creştinilor efeseni, Pavel spune că rugăciunea lui pentru ei este să cunoască această putere. El continuă spunându-le că cea mai măreaţă manifestare a puterii lui Dumnezeu nu a fost în creaţie, nici în minunile înregistrate în Biblie, ci în învierea lui Hristos din morţi (Efeseni 1:19-23). Scriindu-le creştinilor filipeni, Pavel le spune că dorinţa lui proprie este ca el să cunoască mai mult din această putere a învierii (Filipeni 3:10).
Sunt convis că aceasta este puterea despre care le-a vorbit Isus ucenicilor Lui că o vor primi, când Duhul Sfânt va veni peste ei (Faptele Apostolilor 1:8) – puterea învierii, puterea aducerii la viaţă din moartea spirituală.
Şi Dumnezeu doreşte să ne transmită aceasta şi nouă.
Fraţi şi surori, acesta este semnul ungerii. Nu o anume experienţă, nu o declaraţie, ci puterea de a aduce viaţă spirituală din morţi oriunde mergem. Împlineşte oare lucrarea noastră acest lucru? Acesta este testul dacă avem sau nu ungerea.
Cu toate acestea, aşa de adesea creştinii, în loc să lucreze viaţa, lucrează moartea. Păgânii din ţara noastră sunt de multe ori îndepărtaţi de Domnul în loc să fie atraşi la El, datorită certurilor şi conflictelor, lipsei integrităţii şi a altor comportamente necreştine pe care le văd în vieţile acelora care se declară a fi creştini născuţi din nou. Câtă nevoie avem să ne smerim înaintea lui Dumnezeu şi să cerem iertarea Lui pentru blamul adus asupra Numelui Său prin comportamentul nostru.
Să nu ne fălim doar cu faptul că suntem „evanghelişti”. Dacă nu suntem atenţi, putem sfârşi ca biserica din Sardes, având un nume că suntem vii, dar în realitate să fim morţi (Apocalipsa 3:1).
Nu este suficient că declaraţia de credinţă pe care o semnăm şi crezul pe care-l repetăm sunt sănătoase din punct de vedere Scriptural. Putem fi capabili să semnăm cea mai fundamentală declaraţie de credinţă. La fel poate şi Diavolul! El cunoaşte Biblia bine dar prin aceasta nu este modernist.
El este un fundamentalist total, cât de departe poate merge doctrina! De aceea nu este de nici un folos să ne încredem pe fundamentalismul nostru.
Doctrinele sunt importante. Dumnezeu a interzis ca eu să critic valoarea lor. Dar peste şi dincolo de doctrină, lucrul care contează la Dumnezeu este dacă noi slujim sau nu vieţii spirituale.
Apostolul Pavel putea spune că, prin ajutorul lui Dumnezeu, el era un slujitor destoinic al noului Legământ, păstorind viaţă spirituală (2 Corinteni 3:5,6). El nu s-a lăudat că era un fundamentalist. Nici nu vorbea doar de experienţele lui – fie despre cea de pe Drumul Damascului sau de cea de pe Strada Dreaptă. Nu. El a demonstrat realitatea credinţelor sale fundamentale şi a experienţelor lui spirituale prin aducerea de viaţă în mod constant în situaţiile de moarte spirituală.
În viaţa lui Pavel, ca şi în cea a lui Elisei, nu a fost nici o reducere a puterii. Nu s-a întâmplat nici o pierdere a ungerii în anii de pe urmă, aşa cum pare să fie cazul multor slujitori ai lui Dumnezeu din zilele noastre. Pavel şi Elisei n-au ajuns niciodată la un nivel la care, glorificarea a ceea ce Dumnezeu a făcut în zilele din trecut, să fie singurul lucru pe care-l mai puteau face. Ei au trăit tot timpul în mulţumirea prezentă a ungerii şi în puterea lui Dumnezeu. Puterea lor spirituală în loc să pălească, sporea din ce în ce mai mult. Pe măsura zilelor lor era şi puterea lor. Lumina lor strălucea din ce în ce mai luminos până la ziua perfectă. Ce mod binecuvântat de a trăi! Şi totuşi, aceasta este calea pe care Dumnezeu doreşte ca toţi copiii Lui să meargă (Proverbe 4:18).
Elisei a trăit în legătură continuă cu Dumnezeu şi de aceea a fost capabil întotdeauna să aducă viaţa din moarte oriunde mergea. Şi astfel oamenii veneau la el cu problemele şi nevoile lor. El nu trebuia să meargă să caute o lucrare. El nu trebuia să meargă încolo şi încoace cerând oamenilor să-l sponsorizeze şi să-l invite. Nu. Oportunităţile pentru lucrare veneau la el din abundenţă, fără nici un efort trupesc din partea lui.
Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Ioan Botezătorul. Oamenii din Ierusalim şi din toate ţinuturile Iudeii şi din toate regiunile dimprejurul Iordanului veneau de la distanţe depărtare ca să-l asculte – chiar dacă niciodată nu şi-a făcut reclamă şi niciodată nu a făcut o minune.
Aceşti oameni erau unşi şi ei trăiau constant sub ungere. Acesta era secretul. Nimic altceva.
Dar dacă ungerea Duhului este aşa de importantă, ce ce nu o oferă Dumnezeu tuturor copiilor Lui? Motivul este chiar acesta, că foarte puţini dintre ei sunt dispuşi să plătească preţul pentru a o primi.
Au existat mai multe motive graţie cărora Elisei a fost uns, şi mă pot gândi la cel puţin trei dintre ele.
Setea
Nimeni nu se poate îndoi de faptul că Elisei era însetat după ungere. El şi-o dorea mai mult decât orice altceva în lume.
În 2 Împăraţi 2:1-10, citim cum l-a testat Ilie în acest punct. Mai întâi i-a spus să rămână la Ghilgal, în timp ce el urma să plece mai departe. Dar Elisei a refuzat să-l părăsească pe Ilie. Apoi Ilie l-a condus încă 15 mile în direcţia vestică, la Betel, şi apoi încă 12 mile înapoi în Ierihon şi apoi încă 5 mile în direcţia estică, spre Iordan, testându-i lui Elisei perseverenţa şi seriozitatea în fiecare etapă.
În final, Ilie l-a întrebat dacă avea vreo dorinţă pe care el i-ar fi putut-o onora înainte de a pleca. Şi Elisei i-a zis: „(Doresc un singur lucru. De aceea te-am urmat tot acest timp. De aceea nu te-am putut părăsi, chiar când ai încercat să te descotoroseşti de mine.) Te rog să fie peste mine o parte dublă din duhul tău!”
Elisei tânjea cu toată inima sa după ungere. Nu avea de gând să se mulţumească cu nimic mai puţin. Şi a primit ceea ce a cerut.
Cred că Dumnezeu ne conduce adesea, aşa cum l-a condus Ilie pe Elisei, să ne testeze, să vadă dacă avem de gând să ne mulţumim cu mai puţin decât ungerea totală cu Duhul Său Sfânt. Dacă intenţionăm să ne mulţumim cu mai puţin, vom avea doar atât. Dumnezeu nu dă ungerea aceasta credinciosului mulţumit de sine, care se complace în starea în care este şi care crede că poate merge înainte foarte bine fără ea.
Dar dacă realizăm că acesta este singurul lucru de care avem nevoie mai mult decât orice altceva, dacă, la fel ca Elisei, suntem dispuşi să persităm până când îl avem, şi dacă, asemeni lui Iacov la Peniel, putem spune cu sinceritate:
„Doamne, nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta cu această binecuvântare „, dacă tânjim şi cerem această putere a Duhului Sfânt, atunci într-adevăr o vom primi. Atunci vom fi cu adevărat „Israel”, având putere cu Dumnezeu şi cu oamenii.
Dumnezeu permite adesori să vină în vieţile noastre eşecul şi frustrarea ca să ne arate cât de multă nevoie avem de această ungere. El caută să ne arate că, în ciuda faptului că suntem evanghelici în doctrină şi suntem locuiţi de Duhul Sfânt, avem încă nevoie să cunoaştem Duhul lui Dumnezeu stând peste noi în putere.
Nu este o chestiune uşoară să ai ungerea. Când Ilie l-a auzit pe Elisei, nu i-a spus „Oh, ceea ce ai cerut este un lucru uşor. Îngenunchează numai aici şi-mi voi pune mâinile peste capul tău şi-l vei primi.” Nu. Ilie i-a spus lui Elisei: „Greu lucru ai cerut.” Da, este un lucru greu. Trebuie să plătim un preţ pentru el. Trebuie să fim dispuşi să renunţăm la toate din lume pentru el.
Trebuie să ne dorim ungerea mai mult decât orice altceva pe pământ – mai mult decât banii şi confortul şi plăcerea, şi mai mult decât faima şi popularitatea şi chiar succesul în lucrarea creştină. Da, este într-adevăr un lucru greu. Dar aceasta este ceea ce presupune să însetezi. Când ajungem la acest nivel, putem merge la Isus să bem şi, aşa cum spune Scriptura, râuri de apă vie vor curge prin noi în multe direcţii, aducând viaţă din moarte oriunde se revarsă (Ioan 7:37-39; Ezechiel 47:8, 9).
Dacă am primit ungerea, trebuie să fim atenţi să n-o pierdem cu nici un preţ. Putem s-o avem şi apoi s-o pierdem, dacă nu suntem grijulii. Puţin să ne complacem în critică răutăcioasă sau în conversaţii nefolositoare sau în imaginaţii murdare, sau să nutrim mândrie ori vreo ranchiună în inimile noastre şi ungerea dispare.
Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 9:27 că îşi ţine mădularele trupului în disciplină severă, ca nu cumva după ce a predicat altora, el însuşi să fie dezaprobat. N-am încetat niciodată să mă minunez cum puternicul apostol Pavel, după înfiinţarea atâtor biserici, după înfăptuirea atâtor minuni şi fiind atât de puternic folosit de Dumnezeu, să fie încă în pericol de a fi dezaprobat de
Dumnezeu, dacă ar fi fost neglijent cu mădularele trupului lui. Dacă e aşa, oare noi unde ne aflăm?
Avem nevoie să ne rugăm continuu: „Doamne, orice altceva aş putea pierde în viaţă, dar nu mă lăsa niciodată să pierd ungerea Ta.”
* fragment din cartea „Oamenii necesari Lui Dumnezeu” de Zac Ponnen
