În mod tragic, lumea religioasă a fost divizată de multe secole. De-a lungul multor generații, dezbinări teribile au întărâtat creștinii unii împotriva altora. Frate s-a ridicat împotriva fratelui său, soră împotriva sorei, și întregi denominațiuni au fost ruinate.
Adevărul este că, eu îmi iubesc cu onestitate fratele doar atunci când stau umăr la umăr cu el în închinare înaintea lui Isus. Știu că îmi iubesc cu adevărat fratele atunci când pot sta cu încredere înaintea tronului lui Hristos știind că nu am nimic împotriva lui în inima mea. Și știu că iubesc pe fratele meu cu adevărat când am aceeași dragoste pentru el pe care Isus mi-a arătat-o mie.
Așadar, cum ne iubim noi cu adevărat unii pe alții, așa cum ne iubește Hristos?
Aceasta are loc când iertăm pe cei care ne-au rănit, întocmai cum Hristos ne-a iertat.
Se întâmplă atunci când întindem o mână celor căzuți în păcat, făcând tot ce ne stă în putință pentru a-i restaura.
Se întâmplă atunci când privim pe alții mai presus de noi înșine.
Dragi sfinți, aș dori să stărui de voi: lăsați-vă de amărăciune, ceartă, de lipsa de respect. Nu împiedicați binecuvântarea lui Dumnezeu în viața voastră și în casa voastră. Ascultați porunca cea nouă pentru voi și amintiți-vă de Cuvântul Lui: „ Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii!” (vezi Ioan 13:35). Cei pierduți vor vedea și vor cunoaște dragostea lui Dumnezeu prin poporul Lui ascultător, plin de bucurie, jertfitor — biserica. Amin!
„Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci, în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:3).
