De multe ori meditez la cât de bine ar fi să nu mai păcătuiesc deloc, să nu mai am lupta cu păcatul și să pot trăi în sfințenie deplină. Mi-aș dori, ca oricare din voi, să nu mai cad în păcat niciodată. De fapt, și Pavel își dorea asta foarte mult și era necăjit că realitatea, include sportul acesta al căderii și ridicării. Spunea el: ”binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!”
Adesea, la consiliere vin oameni care sunt dărâmați de realitatea căderii în păcat, așa cum și eu sunt atunci când cad. Dărâmarea asta e de cele mai multe ori devastatoare și în multe cazuri paralizantă. Cineva sau ceva vrea să te țină în acea părere de rău, în acea renunțare și abandonare moleșitoare și neutralizantă. De fapt, conștiența păcatului întotdeauna dă părere de rău și dezamăgire iar pentru un om care vrea să trăiască sfânt, existența unui păcat în viața lui, îl face să intre în conflict cu confortul psihic, nu mai are liniște, se simte murdar și mizerabil.
Astăzi scriu un mesaj de încurajare pentru cei ce se simt mizerabil din cauza păcatului, pentru cei ce se simt fără putere, prăbușiți, dărâmați. Pentru cei ce sunt dezamăgiți de ei înșiși și se află ”aruncați în decor” de pe drumul pe care alergau. Pentru cei care nu mai cred că sunt vrednici și care nu mai cred că se pot ridica.
Înțeleptul Solomon spunea ”cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.” E vorba de un neprihănit căruia i s-a întins o cursă, adică, e vorba de mine și tine, cărora Satan caută să ne întindă curse în fiecare moment al vieții. E vorba de cei ce vor să trăiască plăcut înaintea lui Dumnezeu. Nu cred că numărul șapte e o limită aici, cred mai degrabă că e vorba de un principiu. Fără a încuraja păcătuirea, realizez că un neprihănit, oridecâte ori a păcătuit, oridecâte ori a fost înșelat și păcălit, face tot posibilul să se ridice de acolo. E un principiu al curăției, nu te simți bine jegos și murdar. E ca și cum vii de pe drumuri, murdar într-o zi ploioasă și mergi si te speli ca să fii din nou curat. Nu vrei să te murdărești dar viața prin natura ei te pune în ipostaze din care capeți mizerii pe tine.
De câte ori nu am fost transpirați de la muncă, murdăriți de la praf, mortar, reparat mașina, curățat curtea? Și totuși, de fiecare dată am mers să ne spălăm, nu ne-a încântat ideea de a sta jegoși și nici nu am spus, ”of, iar trebuie să mă spăl?, Doar abia ieri m-am spălat!” Am considerat normal, ca seara înainte de a ne odihni să ne curățim, nu există o altă variantă. Sau există, dar a doua zi, transpirația și mizeria de pe noi ar degaja mirosuri specifice deja.
Cam așa e și cu mizeria spirituală. Nu există o altă variantă, trebuie să ne ridicăm, nu ne permitem, nu putem rămâne înciudați și dezamăgiți undeva pe marginea drumului. Orice păcat am săvârșit, singura variantă corectă este să ne ridicăm de acolo, să cerem curățirea și să continuăm mai cu atenție drumul. Da, poate ai căzut a suta oară sau a mia oară, dar tot nu există o altă variantă. Noi ne vedem nevrednicia, și e corect, dar nevrednicia noastră nu îl împiedică pe Dumnezeu să ne iubească. Noi ne vedem neputința, dar neputința noastră nu îl împiedică pe Dumnezeu să ne dea putere. Noi vedem căderea, dar Dumnezeu e glorificat când ne ridicăm din ea pentru că nu ne simțim bine acolo. Da, unele păcate par imens de mari în comparație cu altele, dar Scriptura nu are unele clasamente cum facem noi. Dacă am fi avut capacitatea de a trăi fără prihană prin puterile noastre, nu ar mai fi fost necesară jertfa Mântuitorului.
Nu, nu te încurajez să stai indiferent față de păcatul din viața ta. Te încurajez să te ridici și să continui alegarea. Nu te încurajez să păcătuiești, ca să te poți ridica iar, ci te încurajez ca să vezi singura variantă existentă și anume ridicarea. Atâta vreme cât Duhul lui Dumnezeu îți dă imbold să renunți la mizeria locului în care ai căzut, adună toate puterile și ridică-te, chiar dacă este a mia oară. Ridică-te! Locul tău nu e în praf și noroi, locul tău e pe terenul de alergare. Finalitatea cursei tale nu e mizeria, ci premiul ceresc. Alergarea ta nu are ca țintă pista, ci premiul alergării cerești. Știu, îți e rușine de ca ai făcut, îți e rușine de tine, nu mai ești vrednici să ridici capul din pământ, dar singura variantă posibilă este să te ridici.
Poate ești dezamăgit de slabele tale performanțe spirituale, de slaba ta credință, de slaba ta rezistență în fața păcatului. Poate ești dezamăgit că imunitatea ta spirituală nu e grozavă, dar nu ești singurul în situația asta și în plus, se pot face multe în legătură cu starea ta. Dacă rămâi prăbușit nu mai ai șanse, dacă te ridici, măcar în capul oaselor, vei fi învrednicit cu putere. Ana, soția mea, spune adesea când ne e greu sau când cădem: ”Lasă Teo, ne pregătește Dumnezeu pentru ceva și mai greu!” și are dreptate. Vrei să rămâi la nivelul la care ești sau să evoluezi? Ce se întâmpla dacă în clasa a patra luai 3 la mate, din cauza asta nu mai urmai școala?
Dacă ai căzut, ridică-te! Dacă ești murdar, te poți curăța. Dacă ești dezamăgit, citește Scriptura. Dacă plângi de mânie că ai picat iar, folosește acea mânie în scop constructiv, pentru a te ridica și a mai alega o bucată. Nu, cursa noastră nu e pentru căderi, nu e pentru stat în mizerie și dezamăgire, cursa noastră nu se poate termina aici, pe pământ. Trebuie să te ridici și să faci pași, dacă nu poți face pași, târăște-te, trage-te, mergi ca șarpele, dar mergi înainte. Nu mizeria, căderea, dezamăgirea sunt partea importantă în discuția asta. Aici partea importantă e ridicarea, alegarea și perseveranța.
Dumnezeu să ne dea putere și izbândă! Scoală-te și mergi înainte!
