Unii oameni Îl urmează pe Hristos doar la înviere. La purtarea crucii mai puțin. N-au nevoie de greutăți în plus și așa viața are ea ganterele ei. Așa că aleg să bea și să mănânce. Cum spune Biblia, să mâncăm și să bem că mâine nu se știe. Acesta e principiul multora.
Problema e cu mâine. Mâine s-ar putea să nu mai fii și învierea aceasta să fie ultima. Și ce faci la adevărata înviere? Unii își fac planuri cum să se adreseze lui Dumnezeu în ziua cea mare. Alții vor să Îl tragă la răspundere pentru neîmplinirile lor. Totuși socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din sala de judecată cerească. Atunci vor tăcea, chiar și cei care au ceva probleme cu hipotalamusul și nu îl pot controla, chiar și cei deștepți și specialiști la replici! Tăcerea va fi mormântală.
Nu vor mai fi zmei ci vor da de îngeri, mulți îngeri. Lângă ei vor mai da de El, Hristosul la care au renunțat pentru un compromis și o vorbă sau un pahar.
Hristos a înviat nu este o utopie ci o realitate crudă sau fericită, depinde de care parte te afli.
A venit timpul urărilor și peste tot auzim cunoscutele felicitări cu sărbători fericite. Care sărbători? Care fericite? Ce sărbătorim românilor? Mielul, ouăle, iepurii, mesele îmbelșugate? Oare clipa aduce fericirea? Superficialul, banii?
Hristos a înviat, după ce ai fumat țigară după țigara?! Hristos a înviat, după ce tocmai te-ai trezit dintr-o beție?! Hristos a înviat după o ceartă bună în familie?! Hristos a înviat? Cu redigest din cauza îmbuibării?
Parcă suntem ca tâlharii de pe cruce. Și în ultima clipă din viață, ceva care să lovească în lacrima lui Isus.
E dureros să devastezi magazinele și să îți distrugi sufletul cu furculița. E dureros să sărbătorești și să nu știi ce.
Și mai dureros e harul, lăsat undeva într-un mormânt.
Hristos a înviat și pentru cei ce cred și pentru ceilalți care nu cred. Dar pentru cei ce nu cred a înviat degeaba.
