La niciuna. Pentru că nu-i plăcea genul acesta de predici, a preferat să învieze morții. Un “oarecare Lazăr”. Dumnezeu nu are vedete, deși erau prieteni. De multe ori, Hristos ne iubește cu întârzierile Lui, pentru că dacă nu ar fi întârziat, nu ar fi putut zice ,,Eu sunt învierea și viața.” Pentru că adevărata viață urmează după învierea de obște, ce trăim acum nu e viață – cu facturi de plătit, diabet, copii care te părăsesc, prieteni care te trădează, pensie mică și luni dimineața.
Isus le-a dezamăgit și pe Maria și pe Marta. Pe Lazăr, până la moarte. A promis că vine când i-au trimis vorbă că Lazăr e bolnav, apoi sfântul lui Israel mai zăbovește patru zile. Vine când Lazăr e putred…
La fiica lui Iair a ajuns când fetița era încă frumoasă în moarte, la tânărul din Nain când descompunerea începea să-și facă drum, aici era degradare totală. Dar omul mort, e mort. Dacă păcatul e moarte, atunci nu mai contează că ești mort sau foarte mort. Deși spiritual vorbind, noi folosim îmbălsămarea în locul înviererii prin biserici sau suflete. Toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu.
Hristos are autoritate atât asupra vieții cât și a morții.
Dacă Lazăr era mort, cum putea auzi? Pentru că moartea nu schimbă nimic în relația mea cu El. Cei mai buni prieteni ne însoțesc până la buza mormântului apoi își iau rămas bun, Domnul ține cheile locuinței morților ca și cheia de la lumea aceasta.
Pentru noi moartea e doar somn, iar învierea e deșteptare ca în 1985 în dormitorul unității 02815 Rădăuți.
Dumnezeu mișcă inimile noastre, dar trebuie să mișcăm și noi inima Lui, să o înduplec, să-L fac să plângă și să mă învieze. Așa a reușit sutașul cu micuțul lui, femeia canaaneancă cu fiica, Avraam cu Sodoma, Maria și Marta cu Isus. De amărâtă ce era, Maria închinătoarea nici nu a mai ieșit din casă să-L întâmpine. A ieșit înainte Marta, direct de la soba de gătit. De erai aici nu murea. Așa i-au reproșat amândouă.
Dumnezeu are putere să facă ce vrea fără mine, dar El alege să mă folosească. Era o piatră mare la mormânt. Putea să o mute cu privirea dar i-a pus pe oameni să o împingă, apoi tot ei să-l dezlege pe mort de fâșiile de pânză.
Hristos n-a venit să împingă pietre, ci să învieze morții. Deși sunt multe pietre de împins, săraci, lipsuri, necazuri, rămâne stabilit că e treaba noastră. De aceea, ca să-l termine pe Goliat, Dumnezeu a avut nevoie de David, iar Hristos de băiatul cu pâini și pești. Numai universul L-a creat singur și mântuirea noastră – de aceea a respins ajutorul îngerilor pe cruce.
Lumea trebuie mântuită prin vestirea noastră, trebuie făcută mai bună prin implicarea noastră. Dacă stăm, vor rămânea o grămadă de lucruri nefăcute.
Marta își activase simțurile – ,,miroase greu”. Hristos îi spune că cine crede va vedea, nu vezi ca să crezi, ci crezi ca să vezi. Premiul credinței e să vezi ce-ai crezut.
După ce a plâns, Hristos a vorbit cu Tatăl și i-a mulțumit pentrucă nici o rugăciune nu poate începe fără mulțumire.
A strigat cu glas tare ,,Lazăre, ieși afară”. A strigat pe nume, pentru că altminteri ar fi ieșit toți morții din morminte și încă nu era vremea. Acum doar Lazăr. I-a poruncit lui Lazăr. Te rogi Tatălui și-i mulțumești, dar Satanei, morții, valurilor, le poruncești.
Numai Hristos poate învia morții spiritual. Religia nu poate să o facă, preoții nu, moralitatea nu, botezul nu, pentru că nimeni nu vine la Tatăl decât prin El.
Fragment din cartea "Cred, ajută necredinței mele!" ÎN CURÂND în Librăria Cireşarii
