Plotin definea răul ca lipsirea de bine, dar scolasticii au făcut o corectură necesară: lipsirea de binele cuvenit. De aceea este ceaţă peste România şi la propriu şi la figurat. Continuând ideea de dinainte, fără să cad în fatalism, vreau să vă scriu că atât merităm (Duiliu Zamfirescu traducea în alt fel pe scolastici „Ce a fost a fost şi va mai fi ce se cuvine”).
Avem guvernanţii pe care i-am votat, avem slujitorii altarelor pentru care ne-am rugat, avem bisericile pentru care am luptat, avem familiile pentru care ne-am implicat. Atât avem cât am făcut.
Dorim multe lucruri pentru care nu vrem să plătim nici cel mai mic preţ. Totul să fie ieftin, gratis, moca, dar să iasă din constipaţia jertfirii ceva beton. Nu se poate fraţilor asta.
Am dovedit şi în relaţia cu timpul că suntem oameni de rând mulţi dintre noi pentru că oamenii de rând, zicea Schopenhauer, caută numai să petreacă timpul, pe când cei de talent caută să-l întrebuinţeze.
O ţară care stă cu mâinile încrucişate, o biserică ce-a prins apucături de pechinez în poala politicii, tineri ce vorbesc despre trezire dar de strigat nu mai strigă decât atunci când joacă „U Cluj”, toate acestea ,provoacă anevrisme cerului.
Fatalismul a produs eunuci spirituali pe bandă şi de aceea va trebui să ne ridicăm din zona de confort şi să plonjăm în jertfire de unde vii mai şifonat, mai singur, mai păgubit, dar cu mulţumirea că te poţi uita în ochii lui Dumnezeu şi ai copiilor tăi.
Inainte de a arunca sticla în ocean, vă readuc în memorie o frântură dintr-o poezie pentru care Radu Gyr a mâncat atâta bătaie:
„Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele
ci ca să aduni chiuind prin tăpşane
o claie de zări şi-o căciulă de stele
ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!”
