Spectacol, serenadă sau sentiment – ce a devenit muzica în biserica de astăzi?
Oricare biserică de pe planeta noatră are un “tipar” pe care mintea mea îl înţelege mai greu uneori. M-am gândit chiar să “sparg” o dată unul din tipare, dar era…. prea fundamentat. Era fundamentalizat, conservatizat, de neatins, unic. Şi dacă stăteam să urmăresc tot ceea ce se întâmpla în acel tip de biserică … puteam să asemăn toate mişcările cu o conservă. Are o singură cheie care o deschide, are aceiaşi aromă mereu, şi se termină mereu cu acelaşi gust – amar pentru cei prea sătui de ea, dulceag pentru cei care nu cunosc “ritul”, dulce pentru cei a căror urechi sunt gâdilate de mesaje de complacere, de har maxim şi… linişte.
La oricare dietrician mergi, sau doctor generalist, vei primi sfatul să nu foloseşti mereu acelaşi tip de mâncare… pentru că nu te poţi hrăni în totalitate dintr-un anumit fel de mâncare, indiferent de câte vitamine şi minerale are adăugate în ea. Până la urmă… o să te saturi de acea mâncare… şi vei începe să cauţi altceva.
La fel este şi cu anumite biserici. Dacă eşti “obişnuit” să primeşti mereu acelaşi tip de slujire… şi nu eşti deloc vitaminizat spiritual, ceea ce faci de fapt prin frecventarea acelei biserici nu este nimic altceva decât o toxifiere spirituală. Mai devreme sau mai târziu te vei constipa spiritual şi probabil că îţi vei deschide ochii spre ceea ce este adevărat şi autentic. Sper!
Una dintre slujirile din cadrul bisericilor este prin muzică. Ne-am săturat până peste cap de tot felul de melodii şi cântece care le auzim tot mai des în biserici. Unii au ajuns până acolo încât să folosească versurile şi/sau melodia unor melodii pop, rock, etc. lumeşti, şi să pună ei versurile lor “creştine”. De fapt ei nu fac altceva decât să fie… “neoriginali”. Sau plagiatori, din lipsă de inspiraţie, creativitate, ingeniozitate.
În oricare biserică vei merge, vei putea observa una din cele 3 tipuri de muzică de mai jos. Probabil că mai există biserici unde nu se foloseşte nici un instrument muzical din motive “sectare” şi din înţelegeri greşite ale Scripturii. Că sunt sau nu instrumente muzicale într-o biserică nu înseamnă că acea biserică evită muzica.
1. Muzica de spectacol.
Unii stau în faţă şi cântă, ceilalţi stau în băncile lor şi urmăresc. Cineva va trece mai târziu şi va strânge bani de la oameni… care să susţină “vizita” acelor cântăreţi. Astfel de muzică în biserică nu este altceva decât spectacol şi nu produce nimic. Poate că produce o înduioşare a pielii de pe mâna celor care o ascultă. Sau poate se relaxează oamenii să poată dormi mai bine la slujba care urmează.
Am urmărit recent pe un canal de televiziune o slujbă în direct de la fosta “Catedrală de Cristal”. Nu mi-am dat seama cine erau cei care erau prezentaţi, nici biserica nu o ştiam, însă am observat că aveau un colţ unde se cânta cu violoncel, vioară, harpă, era un fel de “colţul melomanilor”. După ce au cântat 2-3 piese… lumea a aplaudat, apoi un tip a venit în faţă şi spunea un bun venit tuturor în acea dimineaţă la slujbă. Erau mulţi oameni în vârstă acolo, nu prea am văzut mulţi tineri prezenţi acolo. Era un fel de cadru pentru “oameni serioşi”. Apoi a urmat un fel de botez al câtorva persoane, un botez aplicat prin atingerea cu mâna pe fruntea candidaţilor la botez. Am rămas uimit de ce s-a ajuns să se facă într-o biserică. Pentru mine nu muzica lor de cameră a fost spectacolul, ci felul cum administrau ei botezul la candidaţi. Lexiconul grecesc defineşte cuvântul “a boteza” (termenul în greacă este βαπτίζω – baptizo) prin: a cufunda în mod repetat, a afunda pe cineva în apă, a boteza, a imersa. Nu am găsit în termenii acestui cuvânt să existe expresia “a atinge pe cineva pe frunte”. Ăsta da spectacol la fosta “Catedrală de Cristal”! (Ulterior am intrat pe site-ul bisericii respective şi am descoperit că ei sunt… metodişti.)
2. Muzica corală.
Astfel de muzică este prezentă în foarte multe biserici. Însăşi sistemul acestei muzici este unic: unul dirijează, ceilalţi trebuie să cânte după cum spune el. La unii corul are o anumită ţinută, bărbaţii şi femeile poară o robă. La alte bisericii oamenii vin îmbrăcaţi normal, după posibilităţi. La alte biserici femeile poartă batic pe cap, la altele femeile poartă cercei… Unii poartă cravată, alţii papion, unele femei sunt învelite complet, altele au umerii parţial acoperiţi, etc.
Am fost la o biserică unde toată slujba era în acest sistem – coral. Pastorul acelei biserici conducea cântarea, tot el dirija şi corul, el făcea şi colecta, şi apoi tot el predica, tot el făcea anunţurile, tot el stătea la final la uşă să-i salute pe oameni (sau să le pună piedică la cei care au lipsit sau au ajuns mai târziu la slujbă). Totul era atât de monoton acolo! Atmosfera din acea biserică era una sobră, nu aveai voie să zâmbeşti la slujbă, trebuia să cânţi cu ceilalţi, dacă ştiai sau nu melodia sau cântecul ce se cânta. Era un fel de atmosferă de manipulare: eu fluier, tu dansezi! Eu vorbesc, tu taci! Eu tac, tu taci! (Biserica respectivă este o biserică neo-protestantă, evanghelică, şi are şi site pe internet, un site foarte sombru, de altfel.)
Un astfel de tip de muzică în biserică nu doar că produce o stare de tradiţionalism, sobrietate şi monotonie, ci şi o atmosferă de ordine prea rigidă. Dacă nu eşti prezent la repetiţiile acelui cor, nu ai ce cauta duminica la slujbă în cor! Şi sunt aşa de multe de spus în această privinţă. Există biserici unde muzica corală a ajuns să fie cântată de nişte orgi care atunci când le auzi ţi se scoală părul pe ceafă. La alte biserici se dă doar un ton, şi corul cântă pe voci, o atmosferă de profesionişti, voci diferite, sunete diferite. E o senzaţie de moment, apoi când se termină totul, poţi dormi liniştit. Am văzut biserică unde o astfel de muzică corală a fost transformată într-o mişcare spontană, era un fel de muzică corală clasică amestecată cu un ritm de gospel, şi membrii corului se mişcau o dată cu versurile cântecului. Ideea e că după ce se termină tot cântecul… totul e ca şi când s-a terminat spectacolul. Sunt mulţi care sunt implicaţi într-un cor, şi toţi depind unul de altul, şi unul singur conduce tot. Majoritatea bisericilor care au incorporate un cor în cadrul lor sunt biserici tradiţionale. Pentru ei nu va exista niciodată loc de concerte creştine, doar corale şi fără instrument, în cel mai bun caz. Sau dacă va fi vreun instrument, o orgă de epocă sau ceva care să nu poţi fura prea repede dintr-o biserică.
3. Închinarea liberă.
O astfel de muzică nu este un cântec tradus de la o formaţie de laudă şi închinare, nici măcar de la un cor din cine ştie ce ţară. Închinarea liberă are loc atunci când cântă cu toţi o melodie spirituală care înalţă pe Dumnezeu şi inimile sunt înălţate, în smerenie, spre tronul de har şi îndurare al Creatorului.
Închinarea liberă nu este nici spectacol, nici concert, nici muzică corală. Este tipul de muzică în care eu, tu, ceilalţi din jur ne arătăm recunoştinţa faţă de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, faţă de ceea ce este Dumnezeu pentru noi. Este un timp în care, prin muzică, fiinţele noastre aduc laude lui Dumnezeu, sufletele noastre sunt eliberate şi atunci prezenţa lui Dumnezeu se manifestă în mijlocul nostru. Psalmul 22:3 spune că “Totuşi Tu [Dumnezeu] eşti Cel Sfânt şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel” (sublinierile îmi aparţin).
Închinarea liberă are loc atunci când noi deschidem portalul spre manifestarea prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul nostru1, şi închinarea noastră nu mai este limitată de timp, de o slujbă, de o limitare de timp – închinarea liberă nu este formată dintr-un ansamblu de cântece, ci de libertatea şi manifestarea care este produsă în templul lui Dumnezeu: noi suntem pietre vii, zidite să formeze împreună Casa lui Dumnezeu, care este o casă de rugăciune, de închinare. Este locul unde prezenţa şi sfinţenia lui Dumnezeu este manifestată şi unde fiinţele noastre sunt încărcate cu tot mai mult din Dumnezeu. Diferenţa dintre închinarea liberă şi celelalte tipuri de muzică din biserică este spontaneitatea şi libertatea în exprimare a fiecăruia. În cadrul închinării libere Dumnezeu se manifestă şi minunile încep să aibă loc. În cadrul unui concert nu vei vedea niciodată aşa ceva. Şi la un concert coral sigur nu o să poţi să te implici pentru că deranjezi pe ceilalţi din jur.
Există un Psalm în Sfânta Scriptură care exprimă foarte clar şi simplu ceea ce se întâmplă atunci când noi ne închinăm liber lui Dumnezeu, Psalmul 103, scris de David, un om care a considerat că închinarea în Casa lui Dumnezeu trebuie să fie liberă, necurmată:
“Binecuvântă, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!
El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale;
El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;
El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.
Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.
El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale, copiilor lui Israel.
Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate.
El nu Se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie.
Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;
cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.
Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.
Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp.
Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.
Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,
pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.
Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot.
Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui.
Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui!
Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântă, suflete, pe Domnul!”
