Pentru creștinii de orice confesiune săptămîna dintre Florii și Paște are o încărcătură aparte. Însuși faptul că nu totdeauna această Sărbătoare cade la aceeași dată pentru toate bisericile creștine mi se pare a avea un sens ascuns. Multă lume pare derutată de această diferență calendaristică. Mi se pare că ea ascunde o semnificație profundă. Ne spune – tocmai – că timpul civil, cotidian, cel marcat de ceas și de calendar este înlocuit cu un alt fel de timp. Timpul liturgic al „deniilor” (zilelor), al coborîrii în adîncul propriului suflet pentru a vedea ce este curat și ce s-a murdărit în el. Timpul curățeniei nu numai la propriu – în casă și ogradă – ci, mai ales, în suflet. Asta a fost Paștele în lumea tradițională. Paștele cel fără „iepuraș” și ouă cît fațada de bloc. Una dintre cărțile fundamentale ale creștinismului se numește Imitatio Christi (Urmarea lui Hristos), tare iubită de strămoșii noștri, are multe traduceri în „limba vechilor cazanii”. Această Săptămînă Mare este una în care cată să-l urmăm mai atent pe Hristos, să fim alături de El pe drumul patimilor pentru a fi alături de El la Înviere. De aceea în acest septimiu timpul curge altfel. Dacă nu suntem alături de el pe Golgota, degeaba ne este. Ne pregătește acest interval pentru trecerea pe sub sfîntul Aier, dincolo de timp. E prea abstract?
Ce odihnitor este acest abstract (purificare) față de manipulările în murdăria cotidiană a celor bisericești! Am văzut scene halucinante cu citate biblice și miruiri în parlament pentru a-i scăpa pe unii de „diavolul” DNA. În spatele căruia se ascunde (normal) Behemot Băsescu. Însuși faptul de a aduce cele sacre în cadrul eminamente profan al politicului arată cît de departe de biserică sunt cei care închipuie o asemenea manipulare. Ei îl opun pe Dumnezeul jertfei DNA-ului. Știți o mai nerușinată blasfemie? În Carte tîlharii sunt pe cruce, nu se ascund în spatele crucii, cum fac ipochimenii noștri politicieni. Foarte evlavioși pentru că dă bine la electorat, dar deloc dispuși la cel mai mic sacrificiu. Nicio legătură între furt, avere acumulată grobian în cîțiva ani și reculegerea rugăciunii. Unul dintre saltimbancii care și-au făcut din cruci și danii la biserici arme electorale tocmai ce fuse eliberat din pușcărie. La fel de guraliv și de obraznic. El nu face parte din acest timp liturgic, e doar un fariseu incult (ceea ce e un oximoron: fariseii erau cei mai culți oameni ai vremii aceleia).
M-am încontrat azi după biserică, discutînd cu doi cunoscuți care îl „admirau” pe ipochimen pentru așa zisele lui acte de binefacere. Geaba am încercat să le spun că, averea fiind făcută din furt, chiar de-ar fi reale, binefacerile sale sunt nule din punct de vedere al judecății finale. Acestea sunt obstacolele de care ne lovim cînd vrem să transformăm săptămîna calendaristică din „obicei” plin de pitoresc dar superficial în trăire autentică și riguros creștină. E un mare pericol pentru biserică instrumentarea ei politică. Toată această tevatură stupidă cu ora de religie, sticluța cu mir din parlament, specularea sociologică a încrederii în biserică asta înseamnă în fond. Se pre-vestește o vreme a reîntoarcerii în catacombe a creștinismului. În aceste zile de rememorare a Patimilor, 150 de studenți creștini din Kenya au fost măcelăriți de musulmani. Fără nicio emoție din partea stupizilor „Șarli” occidentali, anesteziați de ideologii stîngiste și „corecte politic”. N-au mai ieșit liderii „lumii libere” să defileze pe Cîmpiile Elizee în sprijinul „libertății de expresie”.
Cred că, proporțional vorbind, azi sunt uciși mai mulți creștini ca pe vremea lui Nero. Calendarele secolelor viitoare vor avea din belșug martiri, sîngele lor împrospătează timpul pascal. Pe de altă parte, de-sacralizarea Sărbătorii vine și din intensa ei comercializare. Mai supărătoare chiar la Paște decît la Crăciun. Crăciunul e legat de copil, de unde seria: jucării, daruri, dulciuri, bucurie. De aici pînă la comerț nu e decît un pas. Paștele înseamnă însă Patimi, Crucificare, Moarte, Înviere. Nu poți face comerț din toate acestea și atunci ele sunt pur și simplu complet ignorate. Se inventează „iepurașul” care nu are evident nicio legătură. Pentru a induce o falsă stare de „fericire”, bazată exclusiv pe ghiftuire. Paștele vorbește despre lucruri pe care lumea modernă le ascunde cît mai adînc sub obroc.
Este timpul propice revelației. De aceea timpul acestei săptămîni e, cum îi spune și numele, „mai mare”. Mai dens adică, mai plin de sens. Vestea cea bună este că timpul nu există pentru omul liturgisit și împărtășit.
