Unei femei de 39 de ani, pe nume Terry Schiavo, în stare de comă de 13 ani cu semne pasagere de revenire la starea de veghe, la decizia soţului i se extrage din stomac sonda prin care era alimentată şi este lăsată să moară prin înfometare şi deshidratare.
Iată o ştire scandaloasă, foarte mediatizată de presa americană care aprinde conflictul mocnit dintre promotorii eutanasiei şi apărătorii vieţii. Este, cred, foarte important să înţelegem că revenirea din comă se poate întâmpla chiar după mai mulţi ani de zile. Viaţa acestei femei însă a fost etichetată drept inutilă şi astfel s-a decis abandonarea ei.
E ciudat să vedem că astăzi, cu toate pretenţiile pe care le avem despre cultură şi civilizaţie, încă legea junglei funcţionează din plin. Încă cel care are “pumnul cel mare” face legea şi regulile vieţilor noastre. Deşi pretindem că ne interesează ce se întâmplă cu minoritatea slabă şi defavorizată, acesta este doar slogan de campanie electorală căci în realitate, orice nu serveşte intereselor noastre este strivit cu forţa, fără să avem măcar o tresărire emoţională.
Ciudata Europă, în a cărei comunitate face foarte mult “tam tam” cu faptul că în România legea protecţiei copilului este foarte deficitar aplicată. Şi cred că au dreptate, dar aceeaşi Europă pretinde că în toate ţările ce vor adera la comunitate, avortul trebuie să fie legal. Ce minte schizoidă!
Cum poţi să te erijezi în cel ce aperi drepturile copilului, ca pe de altă parte să legiferezi pruncuciderea? Cum am reuşit oare să rupem mintea noastră în aşa măsură încât să nu mai vedem inconsecvenţa crasă a logicii noastre?
Dacă pretindem că protejăm copiii, cum ne permitem să considerăm avortul un act legal? Dacă ai vedea pe stradă o mamă care zdrobeşte capul propriului ei copil cu un topor, ţi se pare că ar fi normal, legal şi acceptabil? Dar dacă o mamă plăteşte pe cineva ca să-i omoare propriul copil în timp ce ea asistă la scenă, cum ţi se pare?
Aşa-i că mă acuzi deja în mintea ta de cruzime? Cred că ai dreptate, dar eu doar am pus în cuvinte ceea ce se întâmplă în tăcerea cabinetelor de avort, în care mii de mame plătesc ginecologii să le ucidă copiii.
Cum putem să fim oare aşa de inconsecvenţi cu filozofia noastră, dar mai ales cu atitudinea noastră? Dacă pretindem că iubim copiii şi vrem pentru ei un viitor mai bun, atunci haideţi să fim consecvenţi în tot ce facem şi spunem. Să nu iubim copiii cu vorba şi de ochii lumii, ci totdeauna, chiar şi în intimitatea ascunsă a minţii noastre.
Cred că tuturor ni se pare ridicol, aberant şi nedrept ca cineva să decidă dacă noi trebuie să mai trăim sau nu. Şi asta în situaţia în care nu suntem vinovaţi de crime sau alte răutăţi. Cum poate cineva să-şi ia dreptul şi autoritatea de-a decide despre cât trebuie să mai trăim sau nu? Sau cine poate da cuiva acest drept de-a decide viaţa sau moartea semenului său?
Cine are autoritate asupra vieţii, afară de Cel ce a creat-o? Cine are acele cunoştinţe absolute pentru a face o apreciere corectă despre ce va fi în viitor cu o anumită persoană? Mulţi oameni îşi justifică avorturile spunând: uite la nenorocita aceasta de femeie, ea are aşa de mulţi copii şi mai face încă unul, hai să o ajutăm la o viaţă mai bună avortându-i acest copil.
Ce perversitate a logicii umane! Cum ştii că viaţa acestei femei va fi mai uşoară fără acest copil? De unde ştii dacă nu cumva acest ultim copil va fi salvatorul familiei părinţilor săi? Şi dacă nu ştii, nu ar fi bine oare să aperi viaţa când nu eşti în stare să o dai înapoi?
Ce văd de fapt clar şi limpede este faptul că “leul” a făcut şi face mereu legea în junglă. Cel tare face legea şi astăzi ca şi ieri. Din păcate, ceea ce nu ia în calcul cel tare astăzi este că, vrând-nevrând, mâine el va fi slab, căci roata vieţii se învârteşte.
Astăzi eşti tare şi mare, dar mâine? Ce faci cu mâine? Poate că mâine vei avea un accident şi vei ajunge în comă sau poate vei ajunge bătrân şi nu vei mai împlini criteriile de utilitarism social, dar Dumnezeu îţi va mai da zile. Poate că vei fi un infirm, dar viu. Atunci viaţa ta va fi pusă pe tavă şi cei tari vor decide. […]
Vor zice: ce rost are să mai trăiască, uite la el, abia se mişcă, de acum încolo va avea mereu nevoie de ajutor, ce rost are să mai trăiască Cum ar suna asta pentru tine? […] Cine va fi să te scoată? Ce argumente le vei aduce ca să le arăţi că viaţa ta contează?
Poate îţi vei aduce aminte cu durere proverbul: “Cum îţi aşterni, aşa vei dormi”. Dacă acum construim o cultură a morţii, asta vom avea; dar dacă acum construim o cultură a vieţii, atunci asta vom avea. Dragul meu, mentalitatea oamenilor nu se poate schimba fără ca tu să-ţi aduci aportul! Votezi cu viaţa?! Fă ceva pentru asta acum, nu lăsa pentru atunci când va fi prea târziu.
Alege viaţa, ocroteşte viaţa altora, ca şi viaţa ta să conteze în ochii celorlalţi. Fie că este vorba de unul în comă sau unul prea bătrân, sau de copilul care abia s-a conceput. Viaţa este darul lui Dumnezeu în toate formele ei şi toate stadiile ei.
Bucură-te de ea şi preţuieşte-o ca pe cea mai mare comoară. […] Ceea ce este deosebit de frumos în această arenă a promovării vieţii este faptul că harul Domnului restaurează deplin. Din nişte promotori ai morţii, El face promotori ai vieţii. El ia pe Saul, prigonitorul Bisericii lui Hristos, şi face din el cel mai mare ziditor al Bisericii Sale. Şi tu poţi fi un Pavel dacă alegi asta, căci harul Domnului nu s-a împuţinat deloc.
